Taifun devastator în Filipine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taifun devastator în Filipine

24 August 2015 / 00:00 832 accesări

Agenţia naţională filipineză pentru managementul dezastrelor i-a îndemnat pe locuitorii din nordul ţării să se pregătească de inundaţii, după ce taifunul Goni a adus ploi torenţiale în munţii din provinciile din nord şi a ucis cel puţin zece persoane, relatează DPA. Consiliul Naţional pentru Managementul Dezastrelor a emis avertismentul pentru 19 localităţi din provincia Pangasinan, situată la 150 de kilometri nord de Manila, în urma deschiderii unui baraj din zonă. Agenţia a sfătuit autorităţile să efectueze evacuări, în special pe malul unor râuri. Taifunul Goni se îndepărta, ieri, încet de Filipine. Ochiul taifunului se situa la 360 de kilometri nord-est de Basco, o localitate din provincia-insulă Batanes, situată în extremitatea nordică a arhipelagului. Nouă persoane au fost ucise în alunecări de teren, după mai multe zile de ploi, iar o persoană a murit strivită de un copac.



Ştiri recomandate

12