22 Decembrie 2024, 18:06
Statele Unite au anunţat marţi că Teheranul, aliatul regimului de la Damasc, ar putea lua parte la negocieri pe tema crizei siriene, insistând totodată asupra intensificării atacurilor lor aeriene asupra jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI), relatează AFP în pagina electronică.
Secretarul de Stat John Kerry urmează să participe, la sfârşitul săptămânii, la Viena, la noi negocieri, într-o încercare de găsire a unei ieşiri politice din conflictul sirian, în urma unei prime întâlniri, săptămâna trecută, între Statele Unite, Arabia Saudită, Turcia şi Rusia.
Şefii diplomaţiilor celor patru ţări vor discuta joi seara, la Viena, pe tema conflictului sirian, a anunţat miercuri o sursă diplomatică rusă, la Moscova.