Tragedie rutieră în Belgia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie rutieră în Belgia

30 Iunie 2015 / 00:00 526 accesări

Un şofer nord-irlandez a murit, iar alte şapte persoane au fost rănite, patru copii şi trei adulţi, după ce autocarul la bordul căruia se aflau 34 de elevi de la o şcoală din Essex, Marea Britanie, şi şase adulţi s-a răsturnat, duminică, pe o autostradă în Belgia, relatează BBC News. Firma căreia îi aparţine autocarul, Richmond Coaches, este din Lisburn, comitatul Antrim, potrivit BBC. Autocarul s-a răsturnat pe autostrada A18 (E40), la Middelkerke, în provincia Flandra Occidentală, la ora locală 9.45. Potrivit unor martori oculari, autocarul s-a izbit de un pilon de pod. Şcoala cooperează cu Foreign Office pentru a aduce copiii cât mai rapid acasă. Un purtător de cuvânt a declarat că ministerul cooperează cu autorităţile belgiene în cadrul anchetei. Un purtător de cuvânt al Şcolii Brentwood din Essex, sudul Angliei, a declarat că autocarul se îndrepta către parcul tematic Phantasialand de lângă Koln, în Germania, scrie DPA. Autostrada E40, care asigură legătura între Calais, în Franţa, şi Jabbeke, lângă Bruges, în Flandra Occidentală, a fost închisă pe ambele sensuri la locul accidentului, iar traficul a fost dirijat pe rute ocolitoare.

Taguri articol


12