Tragedie rutieră în Siberia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie rutieră în Siberia

23 Iulie 2015 / 00:00 906 accesări

Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața și peste 20 au fost rănite într-un accident implicând un autobuz și un camion, în apropiere de orașul siberian Krasnoiarsk, au anunțat, ieri, autoritățile locale, potrivit newsru.com. Conform primelor informații, în autobuz se aflau 43 de pasageri, între care trei copii. Accidentul a avut loc la 70 de kilometri vest de Krasnoiarsk. Biroul guvernatorului regional a anunțat, pentru azi, o zi de doliu în memoria victimelor. Accidentele rutiere produse în Rusia în 2014 au făcut aproximativ 27.000 de morți. Rusia rămâne una din primele țări ale lumii privind mortalitatea în accidentele rutiere, acestea fiind cauzate în special de alcoolism, de starea proastă a drumurilor și de nerespectarea regulilor de circulație.

Taguri articol


12