În casa familiei Prozorov, anii se scurg ca un tăvălug peste „Cele trei surori” ale lui Cehov, dar ele reușesc să-și păstreze nealterate chipurile, nu și sufletele, care, sub masca resemnării, se îndreaptă spre declin. Aceasta este viziunea regizorului Dominic Dembinski, care a pus în scenă, pentru Teatrul de Stat Constanța, o piesă clasică a dramaturgiei universale, „Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov, care a avut premiera în weekend. El a gândit un spectacol cu bătaie lungă, pentru care a făcut trimitere la Marquez, propunându-și să creeze „un spectacol care se desfășoară timp de 100 de ani, într-un fel de veac de singurătate”. Acest parcurs temporar alert este vizibil mai ales la nivelul uniformelor militare ale soldaților care frecventează casa celor „Trei surori”.

NOSTALGIA COPILĂRIEI ÎN CASA PROZOROVILOR Înconjurate de păpuși, deși Olga și Mașa au trecut demult pragul copilăriei, cele trei surori își petrec tot timpul împreună - deși Mașa e femeie căsătorită, la casa ei - în compania seducătoare a ofițerilor și soldaților încartiruiți în mica localitate de provincie. Olga, sora cea mare, interpretată de Mirela Pană, plânge și se entuziasmează cu celelalte două surori ale sale. Sub masca resemnării, a grijilor, ea trăiește prin și pentru Mașa și Irina, pendulează între trăirile celor două. Mașa, redată de Dana Dumitrescu, este o apariție melancolică, o altfel de imagine a Irinei, la vârsta maturității. Ea a fost „sacrificată”, fiind căsătorită de la 18 ani cu un profesor de liceu, ceea ce justifică gestul ei nebunesc de a dezvolta o pasiune adulterină pentru arătosul Verșinin Alexei Ignatievici (Adrian Dumitrescu).

Irina, mezina familiei Prozorov, este întruchipată de tânăra actriță Alina Manțu, de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”. Cu ținutele ei feciorelnice, Irina, în interpretarea Alinei Manțu, are gesturi largi, care redau elanul ei tineresc. Ea este femeia-copil, în jurul căreia gravitează atât baronul Tuzenbach și cinicul Solionîi Vasili Vasilievici (Iulian Enache), ambii îndrăgostiți nebunește de ea, cât și Fedotik Alexei Petrovic (Cosmin Mihale), care îi face cadouri pentru copii (creioane colorate). Acesta din urmă, la fel ca și camaradul său de care este nedespărțit, Rode Vladimir Karlovici (Andu Axente), conferă, prin aparițiile sale, dinamism scenelor din salonul celor trei surori.

MUNCA, UN FALS REMEDIU Apaticul baron Tuzenbach Nicolai Lvovici (Marian Adochiței) perorează la fel ca și Irina - pe care o iubește nebunește, fără ca sentimentul să fie reciproc - despre virtuțile muncii, ca remediu pentru orice suferință. Se înșală, desigur, așa cum se amăgește și Andrei Prozorov (Remus Archip), fratele celor trei surori, al cărui vis de a deveni profesor universitar, la Moscova, s-a năruit. Visul său de intelectual este înăbușit de Natalia Ivanovna, soția sa, animată de dorința de control. În întruchiparea Mariei Lupu, soția lui Andrei, Natașa, cum îi spun cei ai casei, reușește să-i domine pe toți, nu doar prin ținutele sale extravagante, ci și prin modul ei machiavelic de a se impune în familia Prozorovilor. Din rândul celor care-și „duc veacul” în casa Prozorov face parte și bătrânul medic Cebutîkin Ivan Romanovici, în interpretarea foarte convingătoare a lui Bogdan Caragea, care-și învestește personajul cu umor și „nebunie”, sub masca unei personalități complexe.

Pe soțul Mașei, Kulîghin Fiodor Ilici (Liviu Manolache), regizorul Dominic Dembinski l-a „înzestrat” cu orbire, pentru că profesorul pedant care citează din latini este orb (sau poate doar disimulează) la trăirile soției sale, pe care o iubește cu consecvență.

COTIDIANUL ÎN LUMINI DE ARTIFICII Actrița Ileana Ploscaru „coase” scenele între ele. Ea este când doica Anfisa, când împrumută chipul autorului, Cehov. În această ipostază, ea traversează scena de la un capăt la altul, însoțindu-și mersul cu un foc solitar de artificii, moment în care personajele încremenesc, devenind statice în ipostaze cotidiene. O notă de pitoresc este dată de bătrânul Ferapont, cel „tare de ureche”, redat de un alt senior al scenei tomitane, din aceeași generație cu Ileana Ploscaru, Alexandru Mereuță.

Bobik (Mircea Rotaru) și Sofia (Cătălina Mihai), doar amintiți în piesa lui Cehov, de către mama lor, Natașa, care-i găsește extraordinari, apar în ultimul act al spectacolului. Cu replici puține, ei reușesc să capteze atenția prin ținuta tinerească, ba chiar obraznică, în contrast izbitor cu ținutele feciorelnice ale Irinei.

Prin costume, scenografa Eugenia Tărășescu-Jianu a impregnat prospețime spectacolului, iar regizorul Dominic Dembinski s-a folosit de muzică (George Marcu), pentru a reda stări și sentimente, dar și de efecte speciale, pentru a crea suspansul. De exemplu, ofițerii sunt primiți în casa celor trei surori ca niște vedete: cu efecte sonore și luminoase.

„Trei surori” este un spectacol despre idealuri, exil interior și inerție, deoarece cele trei surori visează să meargă la Moscova, la care se raportează ca la un loc al tuturor posibilităților.