Festivalul Internațional „George Enescu” se desfășoară până pe 20 septembrie, la București, în piața care poartă numele marelui compozitor. Evenimentul de înaltă prestanță artistică numără nu mai puțin de 55 de concerte la început de toamnă și lasă impresii diverse unui public mixt, în conformitate cu specificul festivalului: internațional.

Pe 13 septembrie, de la 19.30, dirijorul Tiberiu Soare va urca pe scena din Piața Festivalului alături de Orchestra Simfonică București. Programul conține, bineînțeles, „Rapsodia I“ a lui Enescu, dar și lucrarea „Concert pentru flaut” de Sabin Păuța și Suita din baletul „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski. Tiberiu Soare și-a exprimat, în acest context al festivalului, bucuria că muzica clasică are o constanță în relația cu publicul. „Mă bucur când muzica ajunge în atenția marelui public prin indiferent ce mijloace, pentru că ea trebuie să fie o prezență constantă în viața cetății. Când aducem un repertoriu de mare popularitate pe scenele din piețele publice, le spunem tuturor celor care se întâmplă să fie acolo, cu sau fără bună știință, că noi, muzicienii, și arta în general facem parte din viața curentă a orașului”, spune dirijorul Tiberiu Soare. Cu referire directă la personalitatea George Enescu, artistul simte că are o datorie morală față de compozitorul a cărui operă o dirijează. „Cu siguranță, sunt direct răspunzător. Mai mult decât atât, îmi dau seama că nu sunt acolo decât pentru a sluji spiritul partiturii. Întotdeauna apare această problemă legată de obiectivitatea unei interpretări. Și aici pur și simplu trebuie să admitem că există o subiectivitate inerentă oricărei lecturi pe care o dai unei partituri, pentru că vii încărcat de propriul tău trecut. Esențial este să nu te pui pe tine înaintea artei, să nu consideri muzica drept un fel de piedestal pe care tu trebuie să te sui pentru a căpăta aplauze”, a spus dirijorul.

Dacă l-ar întâlni pe Enescu, talentatul dirijor nu s-ar lăsa copleșit de măiestria sa, ci pur și simplu i-ar mulțumi fără să-l întrebe nimic. „Nu l-aș întreba nimic, i-aș mulțumi pentru tot ce a lăsat. Nu mă refer doar la rapsodii, mă refer și la simfonii, la opera „Oedip“, la suitele pentru orchestră de care sunt absolut îndrăgostit, mai ales a doua, care are un parfum din alte vremuri și alte locuri. Materia, în cazul nostru notele scrise pe hârtie, se modelează atât de greu după ideea pe care o ai în suflet încât e clar că a făcut un efort titanic. La urma urmei, putea să se complacă în a se bucura singur de muzica extraordinară care îi străbătea mintea și sufletul. Dar a ales calea chinuitoare de a transpune-o pe hârtie pentru a o transmite și altora”, a conchis în mod profund Tiberiu Soare.