Triplă lansare de carte, la Muzeul Marinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Triplă lansare de carte, la Muzeul Marinei

Cultură 15 Decembrie 2014 / 00:00 1214 accesări

Muzeul Marinei Române organizează astăzi, de la ora 14.00, în Salonul de conferinţe „Clio”, o triplă lansare de carte. Cele trei volume poartă semnătura aceleiași autoare, Olimpia Varga. Este vorba despre lansarea lucrărilor „Condiţionalitatea în limbile naturale şi în limbajele de programare”, apărută la editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014, „Tehnoredactare computerizată” (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012) şi un volum în coautorat, semnat împreună cu Ştefan Cucu, „Călătorie spre noi înşine”, apărut la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014.

Lucrările vor fi prezentate de cadre didactice ale Universităţii „Ovidius” din Constanţa: prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea din cadrul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Aivaz Kamer - Facultatea de Ştiinţe Politice şi lect. univ. dr. Enache Tuşa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice.

Doctor în ştiinţe umaniste, domeniul Filologie, specializarea Lingvistică-Computaţională, licenţiată în Statistică Economică la Academia de Studii Economice Bucureşti, Olimpia Varga este cadru universitar la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius”, unde susţine cursuri de Tehnoredactare computerizată, Comunicare asistată de computer şi Informatică şi statistică socială.

Taguri articol


12