Turnuri în flăcări în emiratul Ajman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turnuri în flăcări în emiratul Ajman

Externe 29 Martie 2016 / 19:38 607 accesări

Un incendiu de proporţii a cuprins două turnuri locuite, într-o zonă rezidenţială din emiratul Ajman, în Emiratele Arabe Unite (EAU), al treilea incident de acest fel în mai puţin de un an, relatează BBC News online. Incendiul a izbucnit într-un turn din emiratul Ajman, la nord de Dubai, după care s-a extins la alt turn. Locuitorii au fost evacuaţi, iar mai mulţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, pentru probleme respiratorii şi răni uşoare. Incendiul din Ajman One, un complex de 12 turnuri şi aproximativ 3.000 de apartamente, a izbucnit luni seara. Înregistrări video postate de Poliţia din Ajman pe Twitter surprind flăcările ce cuprind o parte a imobilului şi se ridică pe mai multe etaje. Altă înregistrare video surprinde fragmente din clădire, în flăcări, care se desprind şi cad la sol. Apărarea Civilă din Ajman a anunţat marţi dimineaţa că incendiul a fost stins şi că echipele de intervenţie aşteptau ca imobilul să se răcească, înainte să intre. Complexul, în valoare de 735 de milioane de dolari, urma să fie deschis în 2009, dar a fost finalizat un an mai târziu.

În februarie 2015, un incendiu a avariat grav Torch, un zgârie-nori din Dubai, unul dintre cele mai înalte turnuri locuite din lume. În Ajunul Anului Nou, un incendiu de proporţii a cuprins Address Hotel, un turn de 63 de etaje din centrul Dubaiului. Incendiul, care a durat peste 20 de ore, s-a soldat cu 16 răniţi, potrivit poliţiei. Focurile de artificii planificate atunci la Burj Khalifa, situat în apropiere, au avut loc, în pofida faptului că incendiul a izbucnit doar cu puţin timp înainte. Poliţia a anunţat marţi că materialul faţadei afectate de incendiu nu respectă normele de securitate. Sinistrul a fost a provocat de un scurtcircuit la un reflector, potrivit anchetatorilor.

Citește și:

Zgârie-nori mistuiți de flăcări

Arafat contraatacă! DSU contrazice raportul Corpului de Control în cazul „Colectiv“!

Incendiu în Gara de Nord din Timișoara - patru vagoane dezafectate, cuprinse de flăcări

Eugen Iancu (Asociația Colectiv) spune că îl va acționa în judecată pe Arafat, în nume personal

Incendiu într-un apartament din Constanța

Noi semne de întrebare în „Dosarul Colectiv“! Procurorii cer un supliment de expertiză!

Familia pompierului care a murit la datorie, umilită de stat! Pensie de urmaș de 332 de lei...

Pericol de explozie! Cisternă încărcată cu GPL, lovită de tren!

Ce crede Guvernul despre tragedia din Colectiv! Citeşte aici!



12