Dacă unii au tendinţa de a se uita înăuntrul graniţelor franceze pentru a identifica o parte dintre motivele pentru care masacrul de la Paris a fost posibil şi dau vina pe serviciile secrete franceze, alţii se uită în jur şi văd Europa întreagă în postura de cap de listă a vinovaţilor. O Europă impotentă în a rezolva o criză a refugiaţilor de dimensiune medie - departe de a fi apocalipsa pe care o prezentau televiziunile în căutare de senzaţional. Spunem asta pentru că, spre exemplu, în comparaţie cu al Doilea Război Mondial şi mişcările importante de populaţii care au avut loc imediat după acesta, în a doua jumătate a anilor '40, criza de acum a migranţilor este medie spre minoră, ţinând cont şi de evoluţia economică şi politică, înspre stabilitate desigur, a ţărilor Europei. Şi vom reveni cu câteva date ale istoricilor, care vor susţine această apreciere.

O Europă neputincioasă, spuneam, în a identifica cele mai bune soluţii pentru ca această criză să fie transformată într-o situaţie ţinută sub control. În niciun caz nu avea cum să funcţioneze povestea cotelor de migranţi pentru fiecare ţară şi sumelor penibile alocate fiecărui stat membru pentru întreţinerea acestora. Era, cu claritate pentru toată lumea, mai puţin pentru liderii Europei care au luat aceste decizii, doar o soluţie temporară, fără efecte pentru un viitor corect, fie al migranţilor, fie al statelor membre ale Uniunii. Cum integrezi aceşti oameni? Cum îi faci să înveţe limba? Cum îi recalifici şi îi înveţi o meserie? Cum îi convingi să rămână într-un loc sau altul? Cum le respecţi rădăcinile şi cultura, atât de diferite de ale noastre? Cum îi faci să se simtă „acasă” într-un loc străin şi care, dacă până acum nu era ostil, cu siguranţă va deveni?

Această neajustare a crizei cu realităţile Europei şi mult-amânatul moment al unei decizii radicale a liderilor marilor puteri, cărora le-a fost teamă să spună lucrurilor pe nume şi să se comporte în conformitate cu efectele derivate ale unei asemenea decizii, oricare ar fi ea, au dus la tragedia de la Paris. Aproximativ 130 de persoane au plătit cu viaţa şi alte aproape 400 sunt rănite. Şi ăsta este doar începutul, potrivit unui discurs, incredibil de agresiv, al teroriştilor de la Statul Islamic (SI), grupare care a revendicat atacurile de la Paris, care îndemnau celule din toate ţările să acţioneze şi să omoare necredincioşi prin toate metodele posibile, inclusiv să le otrăvească apa (?!). De asemenea, anunţau că şi alte mari capitale – Londra, Roma şi Washington - vor fi lovite de mânia jihadului.

Teroriştii s-au strecurat printre refugiaţi?

La locul unuia dintre atentate a fost găsit un paşaport sirian, eliberat în una dintre insulele greceşti prin care au intrat migranţii în Europa. Deţinătorul paşaportului sirian, considerat unul dintre autorii atentatelor de la Paris, intrase în Grecia, insula Leros, în 3 octombrie, iar în 7 octombrie, trecuse prin Serbia, figurând printre numeroşii extracomunitari care s-au deplasat spre state occidentale membre UE, anunţă autorităţile sârbe. “Unul dintre presupuşii terorişti - A. A. - de care se interesează serviciile de informaţii franceze, a fost înregistrat pe 7 octombrie 2015 la punctul vamal sârb Presevo, la frontiera cu Macedonia. Bărbatul solicitase azil în Serbia. Nu există niciun mandat Interpol pe numele acestei persoane", precizează instituţia.

Potrivit procurorului general al Franţei, trei dintre terorişti ar fi venit din Belgia, fiind cetăţeni cu domiciliul la Bruxelles. Nu ştim dacă această criză a refugiaţilor a ţinut serviciile secrete ocupate cu alte lucruri, cert este însă că întreg sistemul nostru de securitate, atât de bine plătit şi atât de temut atunci când vine vorba despre zdrăngănitul cătuşelor (mai mult în România decât în alte părţi), a fost învins de o celulă teroristă extrem de bine organizată, care a realizat, potrivit unui lider SI, “un miracol”. Conform altor surse, teroriştii s-ar fi organizat pe Twitter, utilizând hashtag-ul de la atentatele de la „Charlie Hebdo“, “Parisul în flăcări”, elaborând, într-o coordonare perfectă, unul dintre cele mai cumplite valuri de atentate care au lovit Europa în istoria noastră recentă. Dacă însă problema refugiaţilor ar fi fost rezolvată prin decizii ferme de către liderii Europei, teroriştii nu ar mai fi avut de unde să recruteze tineri pentru care viitorul, indiferent că s-ar afla la ei în ţară sau în generoasa (până acum) Germanie, nu aduce nimic bun, tineri care nu au nicio perspectivă de a trăi decent sau de a-şi întemeia familii. Dezrădăcinaţi şi fără viitor, aceşti tineri, provenind din generaţii ratate succesiv din toate punctele de vedere, au constituit o masă de manevră firească pentru radicalişti. Când spun „tineri“, mă refer inclusiv la copii, dresaţi de la cele mai mici vârste să ucidă necredincioşi.

Extremismul islamiştilor creează un extremism naţionalist în Europa?

Problema migranţilor trebuia rezolvată la sursă. Au spus-o mulţi. Siria ar fi trebuit ajutată să-şi rezolve problema încă de acum câţiva ani şi astfel temutul SI nu ar fi avut acest parcurs. Ar fi pierdut mult din putere şi cu siguranţă nu ar fi avut un site propriu de pe care să profereze ameninţări la adresa lumii civilizate şi nu ar fi fost în posesia câmpurilor petroliere din zonă, care-i conferă siguranţă financiară şi economică, teren, permiţându-i să se constituie astfel ca un stat în stat.

Liderii Europei au preferat însă să stea la adăpostul graniţelor şi, din înălţimea scaunelor din Parlamentul European, să privească în altă parte, ignorând complet războiul sirian. Lăsându-i pe americani să... nici nu ştim cu exactitate ce au făcut aceştia în Siria, cel puţin până la venirea ruşilor, care i-au dat afară dintre graniţele terestre şi din spaţiul aerian, preluând o ofensivă extrem de mediatizată în spaţiul public, însă greu de ţinut sub control din perspectiva realităţii informaţiilor. Se ştie că Valdimir Putin îi susţine pe Bashar al-Assad, iar voci ale observatorilor externi spun că nu întotdeauna ţintele vizate de bombardamentele ruseşti au fost cele corecte. Şi cam atât.

În toată această degringoladă ofensivă, oamenii se scurg peste graniţe, punându-şi viaţa în pericol pe “navele morţii”, ajungând într-o Europă complet nepregătită, luând-o realmente cu asalt, stricându-i echilibrul şi creând, în mentalitatea colectivă, o necesitate a extremelor. În acest spaţiu nou-creat al extremelor, augmentat astăzi de atentatele fără precedent care au zguduit Europa, s-au instalat şi vor continua să se instaleze mişcări extremist-naţionaliste ca răspuns la criza refugiaţilor şi efectele ei devastatoare pentru bătrânul continent, abia ieşit din criza financiară. În Germania există deja PEGIDA, cu zeci de mii de adepţi, model imitat destul de repede de Belgia şi de Austria. Este o mişcare naţionalistă anti-islamică, ai cărei membri cer ca refugiaţii să fie expulzaţi în masă. Cât va mai dura până când PEGIDA sau alte mişcări asemănătoare se vor instala, la vedere, în întreaga Europă, ţinând cont, spre exemplu, de declaraţia recentă a premierului neinstalat încă în funcţie al Poloniei, care a spus că, din momentul atentatelor, graniţele ţării sale sunt închise pentru refugiaţi? De ce a trebuit să se ajungă aici când, încă de acum câteva luni, însuşi premierul Australiei dădea soluţia: Europa să intervină şi să pună capăt războiului din Siria pentru ca refugiaţii să se poată întoarce acasă, un „acasă“ distrus de ororile războiului, este adevărat, însă unde pot fi ajutaţi să-şi reconstruiască căminile devastate, dimensionând astfel corect ideea de umanitarism.

Continuare în:

Umanitarismul naiv al Europei, pedepsit de jihadişti cu AK-ul (II)