Umberto Eco, despre atacul din Franţa: "Occidentul este în război cu grupul SI, o nouă formă de nazism"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Umberto Eco, despre atacul din Franţa: "Occidentul este în război cu grupul SI, o nouă formă de nazism"

Eveniment 08 Ianuarie 2015 / 20:35 1230 accesări

Filosoful italian Umberto Eco condamnă vehement atacul care a vizat redacţia Charlie Hebdo, apreciind, într-un interviu acordat Corriere della Sera, că Occidentul este în război cu grupul terorist Stat Islamic, o nouă formă de "nazism" cu accente "apocaliptice de dominare a lumii". "Lumea musulmană este, din punct de vedere social, foarte apropiată ca doctrină de extrema-dreaptă din Europa. Nu mi se pare corect să se vorbească în general despre musulmani, cum nu a fost corect să fie judecat creştinismul pe baza metodelor utilizate de Cesare Borgia", susține scriitorul Umberto Eco. "Dar se poate spune cu certitudine că grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria este o nouă formă de nazism, cu metode de exterminare şi cu dorinţa apocaliptică de cucerire a lumii", subliniază Umberto Eco. Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria şi organizaţia Al-Qaida în Magrebul Islamic au salutat atacul terorist care a vizat redacţia Charlie Hebdo, justificând crimele ca fiind o răzbunare pentru insulte la adresa islamului. Atacul comis la sediul revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, nu a fost încă revendicat. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.

Taguri articol


12