Un bărbat a cărui prietenă risca să piardă avionul a lansat o alertă cu bombă la un aeroport francez

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un bărbat a cărui prietenă risca să piardă avionul a lansat o alertă cu bombă la un aeroport francez

Externe 24 Mai 2015 / 15:39 343 accesări

Un bărbat de 33 de ani, care se temea că prietena sa, blocată în trafic, va pierde avionul, a lansat o alertă falsă cu bombă la aeroportul Bordeaux-Merignac, fiind arestat, a anunţat astăzi Parchetul francez, citat de AFP. Bărbatul a sunat la aeroport joi dimineaţă şi a anunţat că "este o bombă!". În urma apelului, aeroportul a fost închis parţial, iar poliţiştii şi militarii prezenţi au declanşat căutările în baza planului antiterorist Vigipirate, a precizat Parchetul, confirmând o informaţie dezvăluită de Sud Ouest Dimanche. Autorul apelului, în vârstă de 33 de ani, a fost în final localizat într-un orăşel situat la aproximativ 20 de kilometri de Bordeaux şi a fost arestat. Plasat în arest preventiv, bărbatul a recunoscut faptele şi a explicat că prietena sa, care trebuia să plece cu avionul, era blocată în trafic. El urmează să compară în faţa tribunalului corecţional din Bordeaux. Bărbatul riscă să primească doi ani de închisoare şi o amendă în valoare de 30.000 de euro, a precizat Parchetul.

Taguri articol


12