Proiecţia filmului "În căutarea tatălui pierdut", de Ionuţ Teianu, va fi prezentat miercuri, 22 februarie, la Sala bizantină a Palatul Béhague, reședinţa Ambasadorului României în Franţa. Proiecția va fi urmată de o dezbatere cu realizatorul Ionuţ Teianu și criticul de artă Doina Lemny, specialistă în opera și biografia lui Brâncuși. Brâncuși a avut întotdeauna grijă să păstreze cea mai mare discreţie privind viaţa sa privată, dar legendele privind numeroasele sale relații cu femei au circulat frecvent prin bârfele epocii, corespondența purtată cu doamnele pe care le-a iubit stând mărturie. Această corespondenţă nu dezvăluie aproape deloc existenţa unui fiu pe care artistul nu l-a recunoscut niciodată. Jurnalistul și regizorul Ionuţ Teianu a făcut o îndelungată muncă de investigare pentru a ne permite să dezvăluim unul dintre secretele lui Brâncuși, cela că ar fi avut un fiu cu pianista Vera Moore, pe care a cunoscut-o la Paris, în anul 1931. Ea a dat naștere unui băiat, John Moore, fiul natural al lui Brâncuși, pe care sculptorul a refuzat să-l recunoască. Mama sa i-a trecut acestuia în acte numele John Constantin Brâncuși Moore, unde Moore este numele de familie, iar celelalte sunt prenume.
Fiul natural al lui Brâncuși a pornit, în amurgul vieții, în căutarea personalității tatălui său, ajungând pe urmele acestuia și la Hobița, împreună cu cei doi fii ai săi, unde și-a cunoscut, emoționat, rudele paterne. John Constantin Brâncuși Moore s-a stins din viață la 11 noiembrie 2016.