Un militar român a murit pe câmpul de luptă. Respect!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un militar român a murit pe câmpul de luptă. Respect!

Eveniment 15 Septembrie 2017 / 16:16 3377 accesări

Militarul grav rănit în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan a murit la spital, anunţă Ministerul Apărării. În urma atacului au fost răniţi alţi doi militari, care sunt în stare stabilă. Potrivit MApN, caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002. În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuaţi pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar. Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica şi a înaintat Preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului care a murit în Afganistan.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.



12