Victimele bolilor profesionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanța, două îmbolnăviri anual

Victimele bolilor profesionale

Social 29 Aprilie 2015 / 00:00 642 accesări

Statisticile arată că, în fiecare an, peste 2,3 milioane de oameni mor din cauza accidentelor de muncă şi vătămărilor profesionale, număr comparabil cu cel al victimelor dintr-un război de anvergură între naţiuni. Din numărul total de decese, aproximativ 2 milioane apar ca urmare a îmbolnăvirilor în muncă și numai 300.000 se înregistrează în timpul accidentelor de muncă. De la prafuri toxice inhalate la statul pe scaun, mulți factori care ne înconjoară la locul de muncă pot duce, în timp, la apariția unor afecțiuni, de multe ori cu efecte ireversibile. Afecțiunile neurologice sau musculo-scheletale sunt printre cele mai întâlnite boli profesionale, potrivit reprezentanților Inspecției Muncii. Specialiştii spun că, astfel, apare o nouă provocare pentru factorii de decizie, care ar trebui să se focalizeze pe prevenirea apariţiei bolilor profesionale şi nu numai pe prevenirea vătămărilor. ”La momentul actual, stresul, pe care îl resimțim cu toții, este una din cauzele principale ale bolilor neurologice. Totodată, menținerea unei poziții pe o perioadă lungă de timp generează boli musculo-scheletale”, a declarat directorul general al Direcției Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Nicolae Voinoiu, prezent ieri la Constanța, cu ocazia Zilei Internaționale a Sănătății și Securității în Muncă. De asemenea, azbestoza, o afecțiune pulmonară declanșată de inhalarea pulberilor de azbest, reprezenta până nu demult un pericol iminent pentru cei care lucrau în domeniul construcțiilor navale, industriei miniere sau al construcțiilor, însă în ultimii 10 ani s-au făcut pași importanți în eliminarea azbestului și înlocuirea sa cu tehnologii moderne, potrivit lui Voinoiu.

La Constanța, anual se înregistrează doar două îmbolnăviri profesionale. Poate că sună de domeniul fantasticului, dar inspectorul-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Marian Becheanu, are o explicație. ”De la noi din județ lipsesc industriile periculoase, cum este cea a mineritului. Atunci când la Constanța exista o fabrică de azbest, la începutul anilor 2000, se înregistrau mult mai multe cazuri de îmbolnăviri profesionale. Totuși, de multe ori, după ieșirea din câmpul muncii, apar diverse probleme de sănătate. Deși aceste probleme poate că au început cu mult timp în urmă, oamenii nu mai sunt monitorizați după ce au ieșit la pensie”, a subliniat Becheanu. Tot el a adăugat că surditatea sau afecțiunile musculo-scheletale sunt cele mai întâlnite boli profesionale la noi. ”La acest capitol stăm bine, deoarece sunt județe în care se înregistrează 20 sau 30 de cazuri de boli profesionale în fiecare an”, a declarat Becheanu

Totodată, de la începutul anului, la nivelul județului Constanța s-au înregistrat 78 de evenimente, dintre care 60 au fost clasificate ca accidente de muncă. ”Din cele 60, aproape jumătate sunt accidente de circulație, de traseu, fie din cauza vremii, fie greșeli ale lucrătorilor care s-au deplasat în unitate”, a spus Becheanu. În urmă cu doar câteva zile a avut loc un accident de muncă mortal, în localitatea constănțeană Dorobanțu, unde o femeie a murit după ce o centrală termică a explodat, iar cazanul instalației, greu de peste o tonă, s-a prăbușit peste ea. Alte cinci accidente mortale s-au înregistrat în acest an în afara muncii, potrivit lui Becheanu.



12