Viitorul a cedat la limită la Botoșani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 12-a

Viitorul a cedat la limită la Botoșani

Sport 25 Septembrie 2017 / 20:01 653 accesări
George Țucudean a trimis mingea în bara transversală în minutul 59

George Țucudean a trimis mingea în bara transversală în minutul 59

Partida dintre FC Botoşani și FC Viitorul, din etapa a 12-a a Ligii 1 la fotbal, penultima a turului, disputată luni seară, la Botoșani, s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, scor 1-0, care au obținut trei puncte extrem de importante în lupta pentru prezența în play-off. Echipa antrenată de Costel Enache a controlat jocul în prima repriza și a amenințat de câteva ori poarta lui Rîmniceanu, care a fost la post la șuturile lui Moruțan, din minutul 27, și Bordeianu, din minutul 40. În repriza a doua, în minutul 59, Țucudean a trimis mingea în bara transversală, iar la următoarea fază FC Botoșani a reușit deschiderea scorului prin Moruțan, în minutul 60. În minutul 80 mingea a lovit din nou bara transversală a porții gazdelor, după un corner, iar încercările timide de egalare ale jucătorilor pregătiți de Gică Hagi nu au pus în pericol poarta lui Cobrea.

Au evoluat următoarele formații - FC Botoșani (antrenor Costel Enache): Cobrea - Ungurușan, A. Miron, Burcă, Dumitraș - Bordeianu (74 J. Rodriguez), Tincu (cpt.) - M. Roman I, Moruțan (88 Oaidă), L. Buș - D. Popa (86 Serediuc); FC Viitorul (antrenor Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - T. Băluță, Țîru (cpt.), Horj (78 D. Dumitrescu), De Nooijer - Cicâldău, Mladen, Cr. Ganea - Eric - A. Chițu (69 Drăguș), Țucudean (68 Mățan). Cartonașe galbene: Ungurușan, Burcă, A. Miron / Horj. Meciul a fost arbitrat la centru de Marcel Bîrsan.

Clasament: 1. CFR 26p (golaveraj: 20-7), 2. FCSB 25p (18-8), 3. Craiova 23p (18-10), 4. Botoșani 23p (20-13), 5. Astra 22p (16-7), 6. Timișoara 18p (12-12), 7. Dinamo 16p (15-11), 8. Voluntari 15p (14-15), 9. Iași 15p (12-15), 10. FC VIITORUL 14p (10-11), 11. Sepsi 10p (10-20), 12. Chiajna 8p (9-14), 13. Mediaș 6p (6-23), 14. Juventus 4p (7-21).

Luni seară, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look TV), se va disputat ultimul meci al etapei a 12-a, Astra Giurgiu - CFR Cluj.

Citește și:

Viitorul, nouă puncte obținute în ultimele patru etape

Viitorul, victorie la scor cu Juventus

Gică Hagi, dezamăgit după meciul pierdut cu Astra



12