Talentat violonist, cu o carieră care promite, Sebastian Tegzeşiu vorbeşte despre muzică cu emoţie şi veneraţie, considerând că a studia vioara este cea mai frumoasă şi mai curată meserie din lume. Călăuzit în tainele viorii de profesori valoroşi, precum Ştefan Gheorghiu, Daniel Podlovschi sau Gabriel Croitoru, tânărul absolvent al Universităţii de Muzică Bucureşti nu s-a oprit aici, în lungul drum al desăvârşirii profesionale şi spirituale. În prezent, artistul care priveşte în viitor cu încrederea celui care este stăpân pe munca sa este masterand la Academia de Muzică din Basel, Elveţia, la clasa prof. Adelina Oprean, care a avut şansa să-l cunoască şi să lucreze cu marele Yehudi Menuhin.

Reporter (Rep.): Care sunt provocările cărora trebuie să le facă faţă un tânăr muzician aflat la început la drum?

Sebastian Tegzeşiu (S. T.): Societatea de astăzi este o provocare, pentru că trebuie să creezi într-o lume în care bucuria sau satisfacţia vin foarte greu. Provocarea înseamnă ieşirea pe scenă, în faţa unui public, în faţa unor oameni care sunt obosiţi şi cărora trebuie să le oferi un mic moment de relaxare şi împlinire. O altă provocare este aceea de a reuşi într-o societate şi într-un moment de maximă dificultate şi de a putea să oferi ceva mai bun. Viaţa este plină de momente grele care trebuie să fie depăşite.

Rep.: Ce înseamnă vioara pentru dvs.?

S. T.: Pentru a ajunge să faci această meserie, trebuie să începi studiul de la şase ani. Nu este un lucru uşor să stai să studiezi când alţii se joacă. Totdeauna vei avea parte de satisfacţii şi de bucurii, atât timp cât ajungi să-ţi respecţi meseria şi instrumentul şi să realizezi că, peste ani, cel mai bun prieten al tău tot meseria rămâne. Uitându-mă în jur, orice s-ar întâmpla, că sunt la serviciu, că mă dau afară, că sunt şomer, vioara va rămâne, întotdeauna, lângă mine. Este cel mai bun companion. Este singura meserie în care nu voi fi niciodată şomer sau nu voi fi un nimeni. Am instrumentul cu mine şi chiar dacă nu am pernă pot să pun o vioară sub cap, în cutie şi să dorm pe ea.

Rep.: Cât de mult datoraţi pasiunea pentru vioară părinţilor, care sunt muzicieni?

S. T.: Faptul că părinţii mei sunt muzicieni m-a ajutat foarte mult, deoarece am avut acces la muzică şi la o sală de concerte mult mai repede. Ei au stat foarte mult alături de mine, au studiat alături de mine. Decizia de a face muzică, de a studia vioara, a fost în totalitate a mea. A fost o decizie bună, iar din punctul meu de vedere este una dintre cele mai curate meserii; totdeauna poţi să fii îmbrăcat frumos şi curat pe mâini. Este respectată sau mai puţin respectată, însă, când termini, există o satisfacţie foarte mare.

Rep.: Fiind violonist, interpret al unei partituri, sunteţi, totodată, şi creator?

S. T.: Muzica este o filosofie şi înţelegerea pe deplin a unei partituri începe de la stadiul de citit, până ajungi să înţelegi şi apoi să creezi. Muzica este un pic interpretabilă, poate mai mult decât literatura, prin simplul fapt că eu sunt cel care o creez, ea este scrisă, iar eu trebuie să reproduc, iar atunci, undeva, tot există o... virgulă, pe care o pun eu. Acest lucru face muzica atât de diferită şi de unică. Aceeaşi partitură poate fi citită în zeci de variante, unele mai reuşite decât altele. (Va urma.)