Ceea ce trebuia să fie o simplă și scurtă lansare de carte s-a transformat, sâmbătă seară, într-o fructuoasă întâlnire cu Matei Vișniec. Prezent la Teatrul de Stat Constanța pentru a-și lansa cel mai recent roman al său, „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă...”, și pentru a umări spectacolul „Șobolanul rege”, al cărui text l-a scris, Vișniec a evocat, în prezența publicului tomitan, „trei întâlniri profunde cu acest oraș”. A evocat anii copilăriei, când venea la Constanța, fiind fascinat de mare, apoi momentul când a ales să fie profesor de filosofie într-un sat din București, în defavoarea Tomisului, și un alt moment când i s-a propus să fie director al Teatrului Dramatic din Constanța.

Referitor la drumurile din copilărie spre mare, văzută ca reper afectiv, Vișniec a spus: „Acea călătorie de la Rădăuți la mare era cea mai importantă călătorie a vieții mele. Luam trenul de noapte și când ajungeam la Cernavodă și vedeam podul știam că sunt deja aproape de mare. Cele două săptămâni pe care le petreceam la mare erau un ritual: erau zilele cele mai fascinante din viața mea. Marea, pentru mine și pentru atâția oameni, este o formă de energie, de mister”.

Despre cea de-a doua „întâlnire” cu marea, scriitorul stabilit din 1987 în Franța a spus că a fost una „ratată”. „Când am terminat facultatea, în 1980, erau trei posturi de profesor de filosofie în trei licee din Constanța. Și atunci am avut un fel de frison și mi-am spus: „Ce-ar fi să mă mut la Constanța...”. Mă și vedeam plimbându-mă ca Ovidius pe malul mării și scriind, rupându-mă de lume, încercând să mă hrănesc din acest oraș, din mitologia mării, mă vedeam fugind de metropola bucureșteană unde îmi făcusem studiile, încercând să-mi croiesc o altă viață de filosof și de scriitor. În ultima clipă, în loc să spun Constanța, am spus Dorobanțu-Plătărești și am rămas lângă București, într-un sat la 30 de kilometri. Am rămas în colcăiala vieții literare de acolo pentru că mi-am spus: „Totuși, totuși, totuși... Mai am ceva de învățat din orașul acesta, București, atât de palpitant și complicat, de altfel”“, a spus Vișniec.

„Constanța a reapărut în viața mea în 1990, după căderea comunismului. Eram deja la Paris, făceam doctoratul”, a mai spus Vișniec, amintind de momentul când i s-a propus să prea conducerea Teatrului Dramatic din Constanța. A decis că experiența franceză este mai importantă. „Iată-mă-s acum (n.r. - la Teatrul de Stat Constanța), ca autor. Și îmi spun că este mult mai bine și mai natural pentru un autor să vină într-un teatru în care este jucat ca autor. Ca director de teatru aș fi fost probabil incompetent”, a mai spus Vișniec.

„Mă simt foarte fericit acum că nu am luat decizii proaste în anumite momente ale vieții mele (...) Cred că, până la urmă, alegerile pe care le-am făcut în viață au fost cele bune, pentru că m-am dedicat cuvântului, scrisului, cuvintelor în două limbi. Am trăit aproape două vieţi, pentru că am scris în două limbi, am trăit aproape trei vieți pentru că am fost și dramaturg, și poet, și romancier și am scris iubind toate genurile literare”, a declarat scriiitorul.

Acesta a mai spus că, anul viitor, Radu Dinulescu, cel care a pus în scenă și „Șobolanul rege”, va regiza, la Constanța, piesa despre imigranți la care lucrează în prezent.

Citește și:

Matei Vișniec scrie o piesă despre imigranți

Scriitorul Matei Vișniec, în exclusivitate pentru „Telegraf”: „Era cât pe ce să mă fac profesor la Constanța”

Un „roman de Nobel“, lansat la Constanța

„Șobolanul rege“ se joacă în prezența lui Vișniec

Umanitatea, în pericol! Salvarea vine de la șobolani?!

" Am vrut să demolez marile idei care ne manipulează”