Vorbitor de italiană! Ia-ți certificatul de competențe CELI!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Examene la Universitatea ”Ovidius”

Vorbitor de italiană! Ia-ți certificatul de competențe CELI!

Educație 11 Octombrie 2015 / 14:17 1595 accesări

Toți cei care își doresc să obțină un certificat internațional de limba italiană se pot înscrie până joi, 15 octombrie, la examenul de certificare a cunoștințelor lingvistice CELI, programat pe 23 noiembrie 2015. Examenul este organizat de lectoratul de italiană al Facultății de Litere din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța, în colaborare cu Universitatea pentru Străini din Perugia. La examenele de certificare se poate înscrie orice persoană de minimum 16 ani care vrea să obțină certificatul CELI. Examenul este organizat pentru orice nivel de competențe (A1, A2, B1, B2, C1, C2), iar certificatul obținut este recunoscut la nivel european. Documentele necesare pentru înscriere sunt copie după actul de identitate, formular de înscriere și chitanța de plată a taxei de înscriere, în valoare de 320 de lei, care se vor depune fie la lectoratul de italiană (sala 212) din campusul universitar (Aleea Universității, Corp A), fie online, trimițând documentele scanate la unul din e-mailurile următoare: vramulet_marinela@yahoo.com, delacraciun@hotmail.com, iuliculi@yahoo.com. Mai multe informații despre examenul de certificare a cunoștințelor de limba italiană CELI găsiți pe www.univ-ovidius.ro și pe site-ul www.cvcl.it, dar și pe e-mail, la adresele sus-menționate.

Citește și:

Cum să îți obții diploma internațională de limba engleză?

Certificatele Cambridge garantează admiterea

Cum poți scăpa de o parte din probele de la Bac?



12