Vrei să ajungi în Năvodari? Cumpără-ți mașină de teren!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vacanță la service și spălătoria de mașini

Vrei să ajungi în Năvodari? Cumpără-ți mașină de teren!

Eveniment 26 Mai 2015 / 00:00 4272 accesări

Vrem să atragem mai mulți turiști, vrem să valorificăm frumusețile naturale, dar, așa cum se întâmplă în România, ne punem bețe în roate unii altora. În acest caz, n-ar mai trebui să ne mirăm atunci când turiștii ocolesc anumite zone. De exemplu, orașul Năvodari este în pericol să își ia adio de la turiști vara aceasta, în ciuda eforturilor autorităților de a dezvolta zona. Asta pentru că, deși există plaje, spații de cazare și locuri de distracție cu duiumul, cele mai importante drumuri de acces în oraș sunt de-a dreptul periculoase pentru mașini. În mod ironic, autoritățile locale au vrut să lărgească cele mai importante șosele care duc spre oraș tocmai pentru a evita ambuteiajele care se pot crea în timpul verii din cauza afluxului mare de turiști. Până acum însă, nu au reușit decât să înrăutățească situația.

ÎNTRE MAMAIA ȘI NĂVODARI - NUMAI PRAF Lucrările de lărgire a drumului comunal 86, care face legătura între stațiunea Mamaia și Năvodari, trebuiau finalizate până acum. Însă lucrurile au fost tărăgănate ba din cauza unei contestații la licitația în urma căreia s-a ales constructorul drumului, ba din cauza unui litigiu între firma care se ocupă de lucrări și furnizorul de energie electrică, privind relocarea stâlpilor de iluminat. Una peste alta, în momentul e față, nu poți să ajungi cu mașina din Mamaia în Năvodari fără să o avariezi sau să o umpli de praf.

RUTA OCOLITOARE... ÎN STARE LA FEL DE PROASTĂ Teoretic, pentru a evita o situație de acest gen, se poate ajunge în Năvodari ocolind prin Ovidiu și Lumina, pe drumul județean 226. Doar că nici pe această rută nu se poate circula în condiții normale. Asta pentru că și această șosea este în curs de lărgire, prin intermediul unui proiect finanțat din bani europeni. Lucrările au fost demarate la începutul anului, dar ar putea fi oprite în orice moment din cauza faptului că fondurile sunt blocate, pentru că o persoană „binevoitoare” a depus plângeri la mai multe instituții (inclusiv la DNA), în care a reclamat tot felul de presupuse nereguli legate de proiect. Așa se face că, în loc să se ocupe mai departe de această investiție, angajații Primăriei Năvodari trebuie să trimită justificări peste justificări și să stea la dispoziția organelor de control. „Este posibil ca, din cauza acestei probleme, să nu finalizăm proiectul la timp. Asta ar însemna să pierdem toate fondurile europene și să fim nevoiți să suportăm cheltuielile din fondurile locale”, a spus primarul Nicolae Matei.

Între timp, locuitorii, în special cei nevoiți să facă naveta în Constanța, sunt cei care suferă şi se plâng că pe ambele rute se circulă cu greutate. „De când au început lucrările, se circulă mai greu decât de obicei şi astfel se pierde mult mai mult timp pe drum. E şi mai rău atunci când plouă. Iar atunci când e cald afară, este foarte mult praf în zonă”, a spus A.M., care face zilnic naveta Năvodari - Constanţa. Nici din partea turiștilor nu ne putem aștepta la reacții pozitive. Până la urmă, cine ar vrea să își petreacă vacanța în service sau la spălătoria de mașini?



12