Haideți să renunțăm la indiferența față de oamenii pe lângă care trecem! Să deschidem ochii și inima la durerile oamenilor cu nevoi speciale. NU ne costă nimic să fim mai buni și mai prezenți!

Ai putea trăi măcar o zi în tăcere totală? Să nu auzi nimic, să nu spui nimic! Să nu auzi muzica sau glasul propriului copil, să nu știi cum sună „Te iubesc“ sau „Mulțumesc“. Este un exercițiu greu de imaginat, darămite de pus în practică! Potrivit statisticilor oficiale, în România sunt peste 30.000 de oameni care trăiesc într-o tăcere totală. Există însă şi o numărătoare paralelă, a acelora care nu sunt prinşi în aceste statistici. Aproape 800 sunt din Constanța. I-ați observat vreodată? Ați încercat să fiți în pielea lor? Nici nu credeam că da. Liniștea lor o pot împărtăși doar cu cei care le știu limbajul - cel mimico-gestual, total diferit de al nostru, cei obișnuiți cu zgomotul, cuvintele, muzica. Zilele trecute, un parlamentar a avut ideea strălucită de a propune ca acest limbaj să devină obligatoriu pentru instituțiile statului, pentru cei din administrație sau învățământ. Ce presupune acest lucru? Oameni pregătiți în domeniu, care să cunoască această limbă a surzilor. Numai că acest limbaj nu poate fi la îndemâna oricui. Câteodată este nevoie de ani de pregătire.

Ce este LMG?

Pe site-ul Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual se arată că această modalitate de comunicare, denumită general și limbajul semnelor, este o limbă de sine stătătoare care are, ca orice altă limbă, o structură, un lexic, reguli gramaticale și alte componente specifice. Limbajul mimico-gestual (LMG) românesc este limba utilizată de către comunitățile de surzi din România. Pentru majoritatea surzilor, LMG este limba maternă - iar nu limba română, cum am putea crede. Gradul de înțelegere și capacitatea de utilizare a limbii române diferă foarte mult de la o persoană la alta. Unele persoane surde au abilități limitate sau reduse de utilizare a limbii române (scris, citit, citit pe buze, vorbit), altele au însă cunoștințe și abilități avansate până la foarte avansate.

Acest limbaj conține semne cărora le corespund concepte, iar echivalența cu limba română nu este întotdeauna exactă. De exemplu, un semn poate avea mai multe înțelesuri, iar un cuvânt din limba română poate fi tradus în feluri diferite în LMG. Acest lucru înseamnă și că există situații în care un cuvânt din limba română nu are un echivalent direct în LMG, dar și situații în care unele semne sunt foarte greu sau chiar imposibil de tradus în limba română. Pe lângă semne, LMG mai folosește dactilemele. Spre deosebire de semne, acestea sunt echivalente directe ale literelor din alfabetul românesc și se folosesc pentru a reda vizual, „pe litere” diverse cuvinte sau substantive proprii. Dactilemele nu reprezintă o formă de comunicare, ci doar o codare vizuală a literelor unui alfabet. Limbajul mimico-gestual nu este universal. Fiecare țară - în unele cazuri fiecare regiune - are propriul limbaj mimico-gestual. Cu toate acestea, există asemănări între limbaje, așa cum există asemănări și între limbile vorbite care au aceeași origine. Deși, în general, limbajele semnelor sunt foarte vizuale (iconice), se poate întâmpla ca un anumit semn să aibă semnificații diferite de la o țară la alta. Pentru a învăța un limbaj mimico-gestual e nevoie de la fel de mult timp și dedicare ca și în cazul învățării oricărei alte limbi străine - chiar dacă e vorba despre limbajul semnelor din țara în care locuiești.

Limbajul mimico-gestual nu reprezintă o variantă vizuală, „mimată” a limbii vorbite. Este o limbă separată, dar care ocazional se folosește și de caracteristici ale limbii vorbite. Deși limbajele mimico-gestuale diferă de la o țară la alta, surzii din diferite țări pot comunica între ei, cel puțin la un nivel de bază.

Ce este un interpret

Interpretul mimico-gestual a devenit, și nu de curând, o meserie, însă accesibilă doar unor inițiați. De ce? Pentru că este nevoie de pregătire specială și pentru că numai un singur organism, autorizat de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației, poate organiza cursuri. „Acest tip de cultură este un mod minunat de a facilita comunicarea între persoanele surde şi persoanele auzitoare prin dezvoltarea de cunoștințe și abilități. Formatori experimentați, surzi nativi de limbaj mimico-gestual și cursanți din toată țara vor participa la crearea unei comunități de învățare și comunicare eficientă, iar durata cursului este de 60 de ore, în cazul inițierii (10 ore de teorie, 50 de ore de practică), și de 80 de ore pentru perfecționare“, se arată pe site-ul Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual. În urma acestor cursuri, se obține un certificat de absolvire și un supliment descriptiv, valabile 2 ani. Ele pot fi solicitate doar în cazul în care ai de gând să practici această meserie.

40 de interpreţi pentru toată România

La nivelul țării sunt autorizați aproximativ 40 de interpreți, conform listei actualizate de pe site-ul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, iar în județul Constanța există doar un interpret la 785 de persoane cu handicap auditiv (689 adulți șin 96 copii).

De ce s-a creat această situație și care sunt problemele de care se lovesc aceste persoane? Sunt întrebări la care vom răspunde pe rând, în edițiile următoare ale cotidianului „Telegraf“.