Se apropie scadenţa la plata taxei de linişte. Contribuabilii din Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă mai au timp până luni să plătească taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice. Taxa va fi achitată de către toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice, care desfăşoară activităţi economice, indiferent de activitatea desfăşurată, precum şi de contribuabilii care deţin spaţii de cazare, şi anume hoteluri, moteluri, hanuri turistice. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a declarat că în Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă taxa este în cuantum de 0,3 lei/mp sau fracţie de mp din suprafaţa utilă deţinută. Declaraţia de impunere se depune până la 1 iulie, dată la care devine scadentă şi obligaţia de plată. „Declaraţia privind taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice“ şi documentele necesare declarării se găsesc pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Persoane Juridice” - „Documente declarare” - „Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice”. „Amintim că plăţile se pot efectua la toate ghişeele unice ale instituţiei, la oficiile poştale din localitate, la agenţiile Garanti Bank şi staţiile OMV din municipiu“, a declarat Uzun. Aşadar, având în vedere posibilităţile multiple de plată,constănţenii nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile la ghişeele SPIT.