Contribuabilii din staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă mai au timp până la 1 iunie să declare, respectiv să plătească taxa pentru promovarea turismului fără a plăti penalităţi de întârziere, conform afirmaţiilor reprezentanţilor Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a precizat că operatorii economici care încep să desfăşoare activităţi economice sau cei care obţin / vizează autorizaţia de funcţionare / avizul pentru programul de funcţionare, respectiv autorizaţia pentru ocuparea temporară a domeniului public după această dată au obligaţia să depună o declaraţie în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii / obţinerii documentelor de autorizare. În cazul imobilelor dobândite după împlinirea termenului scadent, declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii.