Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) aduce la cunoştinţa persoanelor juridice şi fizice autorizate din Constanţa că termenul legal pentru depunerea declaraţiei anuale în vederea stabilirii taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice este 1 martie 2010. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică, sunt exceptate de la obligaţia depunerii declaraţiei anuale şi plata taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice contribuabilii care au în administrare complexuri hoteliere, acestea datorând taxa doar pentru suprafeţele destinate activităţilor de alimentaţie publică şi spaţiilor comerciale. La declaraţia de impunere se vor anexa copii ale certificatului de înregistrare la Camera de Comerţ, actului de proprietate sau de deţinere (concesiune, închiriere, asociere etc) şi schiţa activului vizată de o persoană autorizată. Ştefănică a precizat că persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate care în 2009 au depus întreaga documentaţie la Serviciul Persoane Juridice şi nu au efectuat modificări de natură să conducă la schimbarea cuantumului taxei vor completa şi depune doar declaraţia de impunere. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia de la ghişee, contribuabilii pot trimite declaraţia de impunere şi documentele doveditoare prin poştă, pe adresa: SPITVBL Constanţa, pentru Serviciul Persoane Juridice, str. Sulmona nr. 22, Constanţa, până la data de 1 martie 2010, inclusiv, data poştei. Formularul tip privind declaraţia de impunere se găseşte pe site-ul instituţiei, respectiv: www.spit-ct.ro şi la sediul Serviciului Persoane Juridice din str. Sulmona nr. 22.