Un tînăr de 30 de ani din localitatea constănţeană Techirghiol, judecat pentru că şi-a înjunghiat fratele, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanţa, la 10 ani şi jumătate de închisoare. Mustafa Halit este acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav şi, după ce a aflat sentinţa instanţei, a atacat-o cu apel. Reamintim că Halit a fost trimis în judecată în luna februarie a anului trecut. Potrivit actului de inculpare, mărul discordiei dintre cei doi fraţi a fost concubina agresorului, Buha Bahîr, care, în timp ce Mustafa Halit s-a aflat în penitenciar, a trăit cu fratele acestuia. Supărarea lui Mustafa Halit a răbufnit, anul trecut, pe 18 februarie, cînd acesta şi-a înjunghiat fratele în abdomen cu un briceag, apoi a fugit. Tatăl celor doi, care a asistat la întregul eveniment, l-a dus pe rănit cu un autoturism la sanatoriul din localitate. De acolo, Samir Halit a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde a suferit o intervenţie chirurgicală. Din raportul medico-legal reiese că victima a suferit o leziune care a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Medicii legişti au apreciat că vătămarea suferită i-a pus viaţa în primejdie lui Samir Halit. În timpul audierilor, Mustafa Halit şi-a recunoscut fapta, motivînd că îi era frică de fratele său, deoarece ştia că acesta poartă mereu un cuţit la el. Declaraţia sa nu a coincis cu cea a martorilor implicaţi direct în eveniment, care au afirmat că lucrurile au stat oarecum invers şi că agresorul şi-ar fi înjunghiat fratele cu intenţie. Anchetatorii spun că bărbatul este recidivist, el fiind condamnat în 2006, de Tribunalul Constanţa, tot pentru tentativă de omor. Halit a executat în Penitenciarul Poarta Albă condamnarea şi a fost eliberat condiţionat pe 19 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 248 de zile.