Pe data de 29 martie 2004, ţara noastră era primită în cea mai importantă coaliţie politico-militară din istorie, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Pe 2 aprilie 2004, drapelul României era arborat la Cartierul General al NATO, de la Bruxelles, moment simbolic ce marca reuşita unor ample eforturi susţinute în proporţie covârşitoare atât de clasa politică autohtonă, cât şi de populaţie. România făcea parte din a cincea etapă de expansiune a NATO, care luase decizia de a se orienta către ţările est-europene, cândva membre ale blocului comunist. Alături de noi, în 2004 au mai aderat la NATO Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania. Analiştii spun că decizia de extindere a “graniţelor” NATO către est a reprezentat o condiţie primordială pentru stabilitatea acestei zone sensibile. Într-un interviu acordat agenţiei Agerpres, Solomon Passy, fost ministru de Externe al Bulgariei, spune că lărgirea NATO de la nucleul iniţial de 12 state (1949) la cel actual a fost de o “importanţă colosală” din punct de vedere geostrategic. El a punctat efectele principale, la nivel global, ale acestei direcţii de acţiune: „1. S-a extins semnificativ zona protejată de intervenţii clasice. O serie de state din zonele Balticii, Balcanilor sau Mării Negre ar fi putut avea deja soarta Crimeei; 2. Securitatea, în restul lumii, dincolo de frontierele NATO, a crescut. Dacă astăzi NATO ar fi fost în limitele sale, nu numai Crimeea, ci întreaga Ucraină ar fi fost anexată; 3. Lumea a trecut de la polarizare şi fragmentare la consolidare”, a declarat Solomon Passy.

ROL ESENŢIAL Deşi unii analişti afirmă că, după orientarea strategică spre fostele ţări comuniste, la finele Războiului Rece, NATO ar trebui să privească acum spre ameninţările din sud, mai exact către regiunea MENA (Middle East North Africa - Orientul Mijlociu şi Africa de Nord), criza prelungită izbucnită în Crimeea a readus în atenţia opiniei publice internaţionale problematica vastă a siguranţei în Europa de Est. În acest context, prezenţa României pe harta strategiilor de securitate internaţională a căpătat o importanţă sporită. Recentele “antrenamente programate din timp” la care a luat parte distrugătorul american “USS Truxtun”, în Marea Neagră, sau zborul unui avion AWACS prin spaţiul aerian românesc sunt doar două elemente care pun în lumină noua încărcătură a rolului jucat de România în contextul politic din zonă. Un semnal că Europa priveşte cu tot mai multă îngrijorare către est a fost dat şi de Parlamentul European (PE), care a anunţat la jumătatea lunii martie că a aprobat alocarea a 2,6 miliarde de euro, în perioada 2014 - 2020, pentru securizarea graniţelor externe ale UE. România urmează să primească cel puţin 61 de milioane de euro. Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Laszlo Borbely, a subliniat, în discuţiile avute la NATO, că, în urma situaţiei nou-create în Crimeea şi a presiunii exercitate de Rusia, NATO va trebui să implice mai strâns România în măsurile sale de prevenire a conflictelor. Convorbirile au vizat sistemul defensiv şi capacităţile Alianţei Nord-Atlantice, armonizarea mai eficientă a teritoriilor la nivel naţional şi la nivelul UE, precum şi poziţia pe care a elaborat-o NATO cu privire la graniţa estică a Alianţei, ca urmare a evenimentelor din Ucraina.

“CONTRIBUŢIE EXTRAORDINARĂ” De-a lungul celor zece ani în care ţara noastră a făcut parte din NATO, trupele româneşti au fost prezente în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan. Militarii noştri au demonstrat în repetate rânduri, pe parcursul misiunilor îndeplinite, că se ridică la nivelul aliaţilor occidentali. Comandantul suprem al Forţelor Aliate ale NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, a vorbit, într-un interviu acordat Agerpres, despre “contribuţia extraordinară” a ţării noastre în cadrul NATO. “Ca orice membru NATO, aşteptăm ca aliaţii noştri să facă tot posibilul pentru a se ridica la nivelul valorilor Alianţei şi pentru a contribui la apărarea noastră comună. Contribuţiile României la NATO, în ultimii zece ani, au fost extraordinare. Evaluăm importanţa României uitându-ne la integrarea şi interoperabilitatea ei crescute cu alţi membri NATO. Forţele române au participat la misiunea din Afganistan, în Balcani, la diverse misiuni de patrulare aeriană ale NATO, operaţiuni maritime şi în Turcia, asigurând sprijin în domeniul comunicaţiilor pentru misiunea de desfăşurare a rachetelor Patriot. Toate aceste misiuni necesită nu doar o contribuţie cu trupe, ci, pentru a fi încununate de succes, trebuie să arate o naţiune care se poate integra în structura NATO. România a făcut acest lucru cu foarte mult succes în toate zonele”, a declarat generalul Breedlove.

“O ROMÂNIE LIBERĂ” Lordul George Robertson, fostul secretar general al NATO, a declarat, într-un mesaj transmis agenţiei de presă Mediafax: “Am urmărit drumul României de la dictatură la democraţie cu mare interes şi m-am implicat personal, astfel că mi-a făcut o deosebită plăcere să invit România să adere la NATO. Am fost de timpuriu un oponent al regimului Ceauşescu şi am refuzat mai multe invitaţii oficiale pe care mi le-a făcut în timp ce era la putere. Am declarat şi public că voi vizita Bucureştiul doar când România şi poporul său vor fi liberi. De aceea, am fost atât de încântat şi m-am simţit privilegiat când am vizitat, pentru prima dată, o Românie liberă şi am primit din partea preşedintelui (Emil Constantinescu, în anul 2000 - n.r.) Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de Mare Cruce. Un alt moment memorabil a fost când m-am adresat Parlamentului României în acea clădire obscen de mare construită de dictator în timp ce poporul său suferea de sărăcie. Discursul unui secretar general al NATO în faţa unui Parlament rezultat în urma unor alegeri libere, în clădirea „lui“, a fost un epitaf potrivit pentru un conducător brutal”, se arată în mesajul fostului secretar general al NATO.