10 Mai, zi de sărbătoare națională: Carol I a fost proclamat regele României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

10 Mai, zi de sărbătoare națională: Carol I a fost proclamat regele României

Social 10 Mai 2017 / 11:24 2757 accesări

10 Mai este marcată în România ca zi de sărbătoare națională, potrivit Legii nr. 103/2015, publicată în Monitorul Oficial din 18 mai 2015. Potrivit prezentei legi, cu această ocazie, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile. Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, la data de 22 aprilie 2015. Ziua de 10 Mai a mai fost sărbătoare națională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul. 10 Mai are o semnificație deosebită în istoria poporului român — la 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost proclamat regatul. Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, a determinat o acutizare a crizei politice din țara noastră, între grupările opoziției existând mari frământări în legătură cu succesiunea la domnie. Rațiunile reactualizării problemei prințului străin aveau drept obiectiv menținerea stabilității interne, a coeziunii și unității naționale, consolidarea autonomiei și pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenței, pentru modernizarea statului. La 30 martie/17 aprilie 1866, Locotenența Domnească a dat publicității o ''proclamație către popor'', prin care recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui Carol Ludovic de Hohenzollern ca Domnitor al României, sub numele de Carol I. Plebiscitul s-a desfășurat între 2/14 și 8/20 aprilie 1866, rezultatul confirmând, cu majoritate covârșitoare, alegerea lui Carol de Hohenzollern — Sigmaringen ca Domnitor al României. La 10/22 mai 1866, acesta depune jurământul de credință, în fața Adunării Constituante, a Locotenenței Domnești și Guvernului, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (2003).

De numele domnitorului și, apoi, al regelui Carol I (1866-1914) se leagă evenimente deosebite din viața și istoria poporului român — adoptarea Constituției de la 1866 și mai ales proclamarea și câștigarea independenței de stat a României.

Imediat după Războiul de Independență (1877-1878), un obiectiv central al guvernului român a fost recunoașterea în plan extern a independenței și a transformărilor ce i-au urmat în statutul politic al țării. Încă din toamna anului 1878, Carol I a luat titlul de Alteță Regală, acesta fiindu-i recunoscut în anul următor. Acesta a fost un prim pas către modificarea statutului politic și internațional al țării. La 10 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivitățile prilejuite de proclamarea regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca Rege al României. Președintele Parlamentului a înmânat, cu acest prilej, regelui Carol I și reginei Elisabeta coroana făurită din oțelul unui tun capturat de la turci, în timpul Războiului de Independență (1877-1878).

Din 1866 și până la momentul abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României și se sărbătorea cu mult fast.



12