10 motive pentru care Băsescu trebuie suspendat de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

10 motive pentru care Băsescu trebuie suspendat de Parlament

Eveniment 16 August 2010 / 00:00 740 accesări

Preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că preşedintele Traian Băsescu “manifestă un dispreţ total” faţă de români şi faţă de poporul român, lucru demonstrat de măsurile propuse de acesta: “Mă uitam la preşedinte după ceea ce a scos din capul dânsului şi din esenţa gândirii sale aceste măsuri economice: taie de acolo, taie şi de dincolo, taie şi de la pensionari, dacă nu pot tăia atunci o să impozitez, deci tai de la tot poporul, le pun şi TVA, le fac de toate, şi dacă mai dă Dumnezeu peste ei şi nişte inundaţii, mă duc acolo şi îi cert o dată bine, să îşi bage minţile în cap. Eu cred că omul acesta a luat-o razna”. În schimb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie pe blog că Băsescu nu mai vrea să fie preşedinte-jucător, ci arbitru, comportament cauzat de frică şi lipsa de răspundere, anticipând că nu poate fi un arbitru decât ca Urs Mayer, cel care, într-o partidă de fotbal din 2003, a dezavantajat România. În opinia liderului PSD, fără alegeri anticipate nu se poate schimba nimic fundamental în actuala direcţie de guvernare. La rândul său, analistul politic Zoe Petre este de părere că şi în cazul în care Băsescu, “un politician lipsit de credibilitate potrivit tuturor sondajelor de opinie date publicităţii”, ar ajunge la “credibilitate zero” în ochii românilor, “şeful statului tot nu şi-ar da demisia, ci, din contră, şi-ar aranja o funcţie călduţă pentru viitor şi s-ar securiza, tot din punct de vedere politic, în faţa pericolului redezgropării dosarului “Flota”.

Pe de altă parte, Fundaţia Horia Rusu prezintă zece motive pentru care Băsescu trebuie să fie suspendat de Parlament. Potrivit Fundaţiei, primul motiv este că Băsescu a încălcat drepturile constituţionale ale românilor prin promovarea şi susţinerea măsurilor de austeritate, implementate de Guvern. Un alt motiv este că şeful statului a pus în pericol democraţia. ONG-ul spune că Băsescu a subminat autoritatea Parlamentului, desemnând în octombrie 2009 miniştri interimari fără aprobarea Camerelor, încălcând legea fundamentală şi provocând un conflict de natură constituţională. Al patrulea motiv este că preşedintele a încercat să controleze activitatea legislativă a Parlamentului făcând presiuni asupra parlamentarilor partidului de guvernământ în vederea susţinerii măsurilor de austeritate promovate de acesta şi asumate de Guvern, lucru care a dus la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Apoi, Băsescu ar fi pus în pericol libertatea presei introducând-o pe lista de vulnerabilităţi în Strategia Naţională de Apărare a Ţării. Fundaţia îi mai reproşează că ar fi numit neconstituţional un judecător la Curtea Constituţională. Al şaptelea motiv este că Băsescu a fost partizan politic, “abandonând rolul de mediator”. De asemenea, prin acuzaţiile constante şi denigrarea opoziţiei politice şi a unei părţi a presei, preşedintele ar fi creat tensiune între stat şi societate. Penultimul motiv este că şeful statului a acaparat toată puterea executivă. Al zecelea motiv este pentru că Băsescu a deturnat voinţa electoratului, desemnându-l premier pe Emil Boc şi ignorând propunerea de premier venită din partea partidelor parlamentare şi fără a ţine cont de rezultatul alegerilor. Fundaţia, printr-o platformă de comunicare online (www.spunesitu.ro), îndeamnă cetăţenii să identifice şi ei încălcările Constituţiei de care s-ar face vinovat Băsescu.



12