Prin intermediul programului ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, demarat la începutul săptămînii trecute de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) la iniţiativa preşedintelui Nicuşor Constantinescu, ieri le-a fost oferită copiilor din comunele Limanu şi Pantelimon ocazia de a participa la o excursie în municipiul Constanţa. Însoţiţi de cadre didactice, copiii au vizitat Acvariul, Delfinariul, parcul de distracţii Aqua Magic, circul Circo Aquatico şi s-au plimabt cu telegondola. Iniţiativa CJC a fost primită cu entuziasm de către cei peste 100 de copii din cele două comune, mai ales că mulţi dintre ei nu au vizitat pînă acum niciunul dintre obiectivele cuprinse în program. “Copiii sînt foarte încîntaţi de această excursie, mai ales pentru faptul că mulţi dintre ei nu au văzut pînă acum nici marea şi nici măcar un oraş. Mai mult, ei acum au ocazia să vadă pe viu vietăţile pe care pînă acum le vedeau doar la orele de biologie sau la televizor. Mulţi dintre ei nici măcar nu îndrăznesc să viseze să meargă într-un parc de distracţii sau la un spectacol de circ. Le mulţumim celor care au avut această iniţiativă“, a declarat Vera Şerbănică, directorul şcolii generale din localitatea Pecineaga. “Aceasta este o ocazie bună pentru cei dintre noi care nu au mai avut ocazia să meargă în astfel de locuri. Eu am mai vizitat Acvariul, dar îmi dau seama că data trecută nu am fost foarte atentă, pentru că văd lucruri foarte frumoase, pe care atunci nu le-am văzut. Mi-au plăcut foarte mult pisicile de mare şi, în general, peştii mari“, a spus Georgiana Cojocaru, de 8 ani, din Pecineaga. Vizita la Acvariu i-a încîntat foarte mult şi pe copiii din Cobadin, nerăbdători să vadă variatele specii de peşti de la Acvariu. “Mi-au plăcut mult broaştele ţestoase de la Acvariu. Am avut una acasă şi mi-aş dori să am din nou una. Îmi doream foarte mult să ajung la Aqua Magic, pentru că nu am mai fost pînă acum“, a spus Ovidiu Iulian Păun, de 12 ani, din Limanu. Programul ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008” se va derula pînă la sfîrşitul lunii august, perioadă în care copii din toate localităţile din mediul rural vor avea posibilitatea să ajungă să viziteze obiectivele cuprinse în program.