Blana a revenit la modă în 2012. Producţia a crescut în ultimii ani, la nivel mondial, ajungând ca 85% din blănurile comercializate să provină din fermele de blană. În spaţiul UE există în prezent 7.200 de ferme de blană, potrivit Asociaţiei Europene a Crescătorilor de Animale pentru Blană (EFBA). Ţările europene cu cea mai mare producţie sunt Danemarca şi Olanda (nurci) şi Finlanda (vulpi). Potrivit EFBA, producţia europeană de blană de nurcă reprezintă circa 60% din totalul la nivel mondial, în vreme ce producţia de blană de vulpe - 56%. Astfel, UE s-ar poziţiona ca cel mai mare producător de blană din lume. Un alt studiu, realizat de Departamentului american de Agricultură, sugerează însă că de fapt China este cel mai mare producător. Potrivit estimărilor, în anul 2009, în fermele de blană din China erau crescute 30 - 35 de milioane de nurci, 15 milioane de vulpi şi 10 milioane de enoţi. La producţia chineză şi cea europeană se adaugă fermele din restul lumii unde se mai cresc şi alte animale, precum şinşila, nutria, dihorul sau samurul. Dacă adunăm producţia europeană, plus cea chineză şi cea din restul lumii, se poate afirma că peste 100 de milioane de animale sunt ucise în fiecare an pentru blana lor.

NURCA, VULPEA ŞI ENOTUL: ANIMAL DE FERMĂ SAU ANIMAL SĂLBATIC? Condiţiile în care sunt ţinute animalele nu reprezintă o preocupare pentru administratorii fermelor, singurul criteriu fiind calitatea blănii. Spre deosebire de găini, porci sau câini, care au fost domesticiţi de-a lungul a cel puţin 5000 de ani, şinşilele şi nurcile sunt animale sălbatice, transformate în animale de fermă în urmă cu maxim 100 de ani. Cuştile extrem de mici în care sunt ţinute le crează o multitudine de afecţiuni fizice şi tulburări comportamentale. Stresul constant le provoacă apatie, comportament stereotip, canibalism şi automutilare.

CREŞTEREA NURCILOR Nurcile americane (Mustela vison) sunt ţinute în cuşti mici confecţionate din sârmă, care stau suspendate. Potrivit cerinţelor europene, o cuşcă ar trebui să aibă 70 cm în lungime, 30 cm lăţime şi 45 cm înălţime. În cuşcă ar trebui amplasata o cutie cu pereţi solizi, în care animalul să se poată refugia. În realitate, cuştile folosite în fermele din Europa măsoară circa 25 cm2 (mai mici decât o foaie A4) şi nu conţin nicio îmbunătăţire pentru confortul animalului. În America de Nord, cuştile sunt şi mai mici. Nurcile, care sunt animale căţărătoare, sunt ţinute în cuşti de 12 cm2, cu înălţimea de minimum 32 cm. Prin comparaţie, habitatul natural al unei nurci se situează între 0,5 şi 6 kilometri. Condiţiile de fermă le limitează enorm mobilitatea, dar şi accesul la apă pentru înot. Acoperişul metalic le protejează de ploaie, însă nu şi de căldura soarelui. În toate sistemele de creştere, excrementele şi urina cad direct pe podeaua fermei. Astfel, aceste animale - foarte sensibile la mirosuri - sunt expuse toată viaţa lor la un mediu toxic. Nurcile sunt hrănite cu un terci nutritiv care satisface foamea, dar nu şi nevoia naturală de a roade sau sfâşia hrana, conform speciei. În cuştile minuscule, nurcile nu se pot căţăra, nu se pot ascunde şi nu pot interacţiona cu alte animale într-un mod firesc. Acest lucru le face să devină agresive faţă de partenerii de cuşcă, rozându-le blana sau coada.

CREŞTEREA VULPILOR Vulpile roşcate (Vulpes vulpes) sau vulpile polare (Alopex lagopus) sunt de obicei crescute în fermele europene. Cuştile individuale sunt confecţionate din sârmă, au suprafaţa de circa 80 cm2 şi înălţimea de 70 cm. Ca şi în cuştile pentru nurci, animalele nu au podea, ci se deplasează exclusiv pe sârmă, care le răneşte labele. În habitatul natural, vulpile călătoresc pe distanţe mari. În cuşcă, ele nu dispun de un loc în care să se ascundă şi nici nu-şi pot satisface nevoia naturală de a-şi săpa grote. Acest lucru determină o anxietate severă, tradusă prin agresivitate. Lipsa de mişcare în cuştile strâmte le provoacă, în timp, probleme osteo-articulare. Canibalismul, provocat de claustrare şi stres, este una din marile probleme ale creşterii vulpilor de blană, 20% dintre pui căzând victime propriilor mame.

CREŞTEREA ENOŢILOR Enoţii (Nyctereutes procyonoides) au început să fie crescuţi în captivitate în urmă cu 40 de ani. Spre deosebire de creşterea nurcilor şi a vulpilor, când vine vorba de creştrea enoţilor nu există cerinţe minime reglementate de legislaţia UE. Enoţii sunt prădători din familia Canidae şi, din cauza necesităţilor scăzute de hrană şi întreţinere, sunt crescuţi în ţări precum China. În fermele de blană, enoţii sunt ţinuţi în cuşti de sârmă. Aceste cuşti standard au o suprafaţă cuprinsă între 0.6 şi 1 m2 şi o înălţime cuprinsă între 60 şi 75 cm. În aceste condiţii, ei nu au posibilitatea să se mişte sau să exploreze aşa cum ar face-o în habitatul lor natural. Podeaua din sârmă le poate răni sau deforma membrele. Din cauza condiţiilor inadecvate de cazare şi a vieţuirii în grup, animalele sunt stresate permanent. Problemele de comportament se exprimă mai ales prin roaderea gratiilor de la cuşti şi prin automutilare. Enoţii sunt omnivori nocturni, care în sălbăticie preferă vecinătatea unui curs de apă şi vegetaţia densă. Le place să înoate şi să se scufunde atunci când vânează peste. Arealul de viaţă depăşeşte 10 km2. Sunt animale solitare, care pot intra în hibernare în timpul iernilor grele, când stau în vizuine. Ştiu să folosească obiecte atunci când se hrănesc sau atunci când explorează mediul înconjurător.

LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR DE BLANĂ Deşi Directiva europeană 98/58/EC include animalele de blană în categoria animalelor de fermă, aceasta conţine informaţii foarte vagi, din care nu se pot deduce cerinţe concrete în privinţa condiţiilor de viaţă şi de întreţinere.

Mai multe recomandări specifice pentru nurci, vulpi şi alte specii (nu şi pentru enoţi, însă) pot fi regăsite în recomandările Consiliului Europei din anul 1999 în ceea ce priveşte fermele de blană. UE şi majoritatea statelor membre au ratificat aceste recomandări.

UCIDEREA ANIMALELOR PENTRU BLANĂ Reglementările UE în privinţa uciderii animalelor de blană definesc procedurile acceptate în acest sens. Când ajung la vârsta de 8 luni, animalele sunt omorâte. Metodele diferă, de la gazare cu monoxid de carbon până la electrocutare sau injecţie letală. Animalelor cu o greutate mai mică de 5 kg (ex. şinşile) li se aplică o lovitură în cap cu un obiect contondent. Înregistrări şocante din China ne arată cum animalele sunt jupuite de vii, nefiind asomate corespunzător.

REGLEMENTĂRI SPECIALE ALE UNOR STATE MEMBRE UE Majoritatea statelor europene au înăsprit cerinţele pentru creşterea animalelor de blană. Şapte ţări fie au interzis creşterea animalelor pentru blană, fie au limitat numărul de specii crescute pentru blană. Alte state au îmbunătăţit condiţiile de creştere ale animalelor în fermele de blană. Singurele state est-europene care au aderat la aceste schimbări sunt Bulgaria şi Croaţia. În România nu au fost impuse standarde crescute de creştere a animalelor de fermă şi nu există nici măcar o legislaţie specifică legată de această industrie. În China, cel mai mare producător de blănuri din lume, nu există legi de protecţie a animalelor şi nici reglementări specifice pentru creşterea animalelor de blană. Documentarele realizate au arătat că, din punct de vedere al protecţiei animalelor, condiţiile din China sunt mult mai rele decât cele din Europa.

ÎNCĂLCAREA LEGILOR ŞI A NORMELOR EUROPENE Statele europene nu respectă nici măcar condiţiile minime de creştere a animalelor de blană, lucru susţinut de cercetările recente ale organizaţiilor de protecţie a animalelor, precum şi de investigaţiile realizate în principalele state producătoare. Anchetele oficiale conduse în 2009, în Danemarca, au arătat că 2 din 3 ferme de blană de nurcă investigate încălcau reglementările legilor de protecţie a animalelor. Rezultate similare au existat şi în Suedia: organizaţiile de protecţia animalelor au sesizat existenţa unui număr mare de animale rănite, bolnave sau moarte în 20% din fermele de nurci investigate între anii 2009 şi 2010. Investigaţiile oficiale au indicat că 85% dintre ferme suedeze nu întrunesc condiţiile legale minime. În Finlanda, al patrulea mare producător de blănuri la nivel mondial şi cel mai mare producător de blănuri de vulpe, condiţiile din 30 de ferme alese la întâmplare au făcut parte dintr-un studiu care a durat 7 luni, în anul 2009. În timpul studiului au fost înregistrate imagini şi materiale video. Animalele prezentau răni grave, cum ar fi lipsa globilor oculari, a cozilor, membre deformate şi răni deschise. De asemenea, organizaţiile de protecţie a animalelor au investigat 300 de ferme din Norvegia, între anii 2008 şi 2010. Au fost descoperite o serie întreagă de nereguli, precum şi probleme grave de comportament ale animalelor, cum ar fi canibalismul şi automutilarea.

ROMÂNIA - FĂRĂ LEGISLAŢIE SPECIFICĂ, DOAR GHID PENTRU UCIDERE În România, există 10 ferme de animale de blană autorizate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (ANSVSA - date din noiembrie 2012). În aceste ferme, situate în 8 judeţe, sunt crescute în total 16.141 de animale: şinşile (5.417), vulpi albastre (10.049), nurci (140), dihori (364), vulpi argintii (88) şi vulpi polare (83). Industria blănurilor este reglementată de Ordinul ANSVSA 16/2010 privind autorizarea exploataţiilor de creştere a animalelor şi de Ordinul ANSVSA 75/2005 privind condiţiile de creştere a animalelor de fermă. Niciunul dintre aceste Ordine nu conţine reglementări specifice pentru creşterea animalelor de blană. Astfel, în legislaţia românească nu există standarde privind suprafaţa minimă acordată indivizilor din fiecare specie în parte, care să asigure libertatea de mişcare şi nevoile specifice naturale. Nu există indicaţii concrete privind materialele utilizate pentru fabricarea cuştilor, legea rezumându-se la recomandarea că acestea „nu trebuie să fie dăunătoare pentru animale”. Totodată, nu există standarde clare pentru metodele de creştere: nivelul de luminozitate şi de curenţi, metodele de hrănire şi de adăpare, măsurile de prevenire a comportamentelor patologice (canibalism, automutilare şi stereotipii) etc. În lipsa unei legislaţii specifice, România ar trebui teoretic să se conformeze măcar recomandărilor Consiliului Europei. Aceasta nu se întâmplă, dovadă fiind un material video realizat de VIER PFOTEN în anul 2011, într-o fermă de blană din România, unde pot observa cu uşurinţă încălcări ale normelor de bunăstare a animalelor: cuştile nu au podea, ci sârmă care răneşte labele, excremente cad direct pe podea, iar animalele sunt în mod evident foarte stresate. Potrivit unui răspuns oficial al ANSVSA, în urma celor 10 controale realizate în perioada 1 ianuarie 2011 - 1 octombrie 2012 (aproape 2 ani) nu a fost aplicată nicio sancţiune. Singurele recomandări specifice legate de animalele pentru blană sunt cuprinse în „Ghidul pentru protecţia animalelor în timpul uciderii”, întocmit de ANSVSA. Potrivit documentului, metodele permise sunt următoarele: instrumentele acţionate mecanic care penetrează creierul; injectarea unei supradoze de medicament cu proprietăţi anestezice; electrocutarea; gazare prin expunerea la monoxid de carbon sau dioxid de carbon; expunerea la cloroform.