100 de oameni trăiesc în izolare la 50 km de Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În satul Traian se ajunge pe un drum de... nămol

100 de oameni trăiesc în izolare la 50 km de Constanța

Politică 20 Noiembrie 2014 / 00:00 837 accesări

În comuna Săcele, drumul care leagă reședința de comună de localitatea Traian este cunoscut numai de localnici. Drumul comunal 84, de aproximativ 1,5 km, care străbate un câmp, a fost pietruit în trecut, însă intemperiile au înlăturat piatra de pe drum, iar acum el arată mai mult a cărare. Spunem asta pentru că nu există nici măcar un semn de circulație care să indice șoferilor că pe acea porțiune există vreun drum spre o localitate. Nu mai punem la socoteală faptul că, pe timp de ploaie, accesul spre Traian este îngreunat din cauza mocirlei și a gropilor. Un localnic din Traian a declarat că, de trei ani, drumul se prezintă în aceeași stare și că, pe timp de ploaie, cei aproximativ 100 de locuitori sunt ca și izolați. „Se circulă greu. Îți umpli mașina de noroi, până în Săcele. Nu merită. Drumul poate fi străbătut, dar cu dificultăți. Cine muncește în Săcele sau în localitățile vecine abia ajunge la serviciu. Mai sunt încă două căi de acces spre Traian, una dinspre Grindul Chituc, alta dinspre DJ 226, dinspre Istria, însă acele drumuri sunt și mai degradate. Dintre toate relele, îl alegi pe cel mai mic și mergi pe drumul acesta de pământ. Problema e că șoferii care nu sunt de-aici, noaptea, de exemplu, nu au nicio șansă să nimerească drumul spre Traian”, a spus localnicul Ion Panait.

ÎNCURCĂTURI Primarul Ion Oprea spune că, în urmă cu câțiva ani, a pietruit drumul, însă măsura a fost una temporară, din cauza faptului că nu deține fondurile necesare pentru asfaltarea arterei. „Avem proiect pentru refacerea drumului, de mai bine de doi ani, dar nu dispunem de 300.000 de euro pentru asfaltare”, a spus Oprea. Edilul susține că a încercat să atragă fonduri europene, însă a avut parte numai de eșecuri, din cauza firmelor de consultanță, care au întocmit studiile de fezabilitate... greșit. „Am încercat în vechiul program de finanțare al UE 2007 - 2013 să atrag această sumă, dar fără succes. Pentru asta ai nevoie de un dosar bine făcut. Eu am aflat că actele nu sunt în regulă abia după ce mi-a fost respinsă solicitarea. Acum, voi lua legătura cu o firmă de consultanță din București, care să mă ajute să întocmesc dosarul, pe care, mai apoi, îl voi depune la Grupul de Acțiune Locală, pentru a atrage fonduri din noul exercițiu financiar european. Este o situație neplăcută pentru toată lumea, însă nu ne rămâne decât să așteptăm”, a afirmat edilul. În ciuda celor spuse de localnici despre condițiile de trafic de pe drumul spre Traian, Ion Oprea consideră că „dracul nu este chiar atât de negru”. „Se circulă greu, într-adevăr, dar nimeni nu a rămas împotmolit acolo. Circulă echipajul de poliție până în Traian, circulă microbuzul școlar, care aduce 20 de copii în Săcele să învețe, și înapoi. Încă se poate merge, dar nu vrem să ajungem în situația în care mașinile să rămână în noroi. De aceea și cerem sprijin din partea UE. Sperăm ca până în primăvară să obținem finanțare”, a spus Oprea.

Taguri articol


12