Nemulțumiți de salariile pe care le primesc, 100 de funcționari publici sindicaliști s-au strâns în fața Primăriei Municipiului București pentru a protesta și au citit în fața jurnaliștilor fluturașii de salariu, pentru a demonstra că remunerația cu greu le poate asigura existența. Liderul sindicatului „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a spus că protestul de la Primăria Capitalei este organizat în scopul de a le aminti guvernanţilor că atunci când au venit la putere au promis modificarea Legii nr. 62/2011 pentru reîntregirea veniturilor salariale avute la 31 decembrie 2009, plata orelor suplimentare şi deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul, constituirea fondului de premiere în limita a 10 la sută din fondul de salarii, acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii şi acordarea sporurilor de până la 15 la sută pentru personalul care participă în comisiile de specialitate. Sindicaliștii sunt de părere că protestul este perfect îndreptățit, întrucât au declarat că venitul a 30% dintre salariați nu depășește 1.100 lei. Protestele vor avea loc săptămânal, până pe 10 septembrie, când va fi organizat un miting la Guvernul României, unde sunt aşteptaţi aproximativ 3.000 de participanţi din toată ţara.