Aproximativ 1.000 de invitaţi - personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) din peste 50 de ţări - s-au reunit la Palatul Parlamentului pentru a premia şi recunoaşte excelenţa academică. LSRS a sărbătorit totodată şi cinci ani de activitate. „Putem spune cu mândrie că Liga s-a impus prin rezultate incontestabile. Continuăm să credem, cu tărie, că România de mâine depinde de generaţia tânără de astăzi. Ei sunt deja o forţă şi un mecanism pentru schimbare pozitivă în România”, a afirmat preşedintele LSRS, Dan Nechita. Alături de studenţii finalişti, câştigători, voluntari, printre reprezentanţii mediilor academic, cultural, public şi privat au fost preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ionel Haiduc, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, şi secretarul de Stat dr. Raed Arafat.