10.000 de angajaţi din CFR, concediaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

10.000 de angajaţi din CFR, concediaţi

Social 15 Ianuarie 2010 / 00:00 501 accesări

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că instituţia pe care o conduce doreşte să facă în acest an aprox. 10.000 de disponibilizări din cadrul CFR, majoritatea celor concediaţi, peste 6.500 de persoane, urmând să plece de la CFR Marfă. „Sunt disponibilizări prevăzute încă de anul trecut, dar care nu s-au putut face. La CFR Marfă este marea problemă, deoarece sunt foarte mulţi. Este vorba de peste 6.500 de disponibilizări la CFR Marfă şi circa 1.800 la CFR Călători. La restul, cum ar fi CFR Infrastructură, vor pleca probabil destul de puţini\", a precizat Radu Berceanu. Referitor la criteriile după care se vor face disponibilizările, ministrul Transporturilor a declarat că procedurile se concentrează pe utilitatea posturilor. „Este o restructurare pe posturi care sunt necesare\", a declarat Radu Berceanu. În ceea ce priveşte plăţile compensatorii solicitate de sindicatele din CFR, ministrul Transporturilor, vrea să acorde compensaţii doar disponibilizaţilor de la CFR Marfă care nu reuşesc să se angajeze nici după expirarea perioadei de şomaj. „Nu doresc să aibă un aşa stil de protecţie socială, încât să le placă să stea acasă. Propunerea mea e ca în momentul în care pleacă să nu ia nimic, nu se angajează, ia ajutor de şomaj. Nu poate nici atunci, va primi o compensare de la noi un număr de luni\", a explicat Radu Berceanu. El a adăugat că are în vedere un plan de reconversie socială pentru cei care pleacă din CFR, însă nu a putut detalia către ce domenii se pot îndrepta cei disponibilizaţi. Tot potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, procesul de privatizare a CFR Marfă va începe imediat după aplicarea programului de restructurare, iar evaluarea ofertelor şi derularea negocierilor vor avea loc spre sfârşitul acestui an.



12