10.000 de euro pentru cel mai bun roman românesc al anului 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premiul literar „Augustin Frăţilă”

10.000 de euro pentru cel mai bun roman românesc al anului 2011

Cultură 30 August 2012 / 00:00 379 accesări

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia I, oferit de Asociaţia Casa de Cultură, va răsplăti cel mai bun roman românesc publicat în anul 2011. Câştigătorul va primi un cec în valoare de 10.000 de euro, acesta fiind cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

În concurs se pot înscrie toţi autorii care au publicat un roman în 2011, în limba română, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de Cultură şi completând formularul de înscriere până în 23 septembrie 2012. Regulamentul şi formularul de înscriere pot fi găsite pe pagina Asociaţiei Casa de Cultură, www.acadecu.ro.

Juriul format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache va stabili finaliştii concursului - cinci autori. Numele acestora vor fi cunoscute pe 8 octombrie.

Între 10 octombrie şi 2 noiembrie, 20 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” - romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda premiul va avea loc pe data de 7 noiembrie, la Hotel InterContinental Bucureşti.

Premiul literar „Augustin Frăţilă” este o iniţiativă a Asociaţiei Casa de Cultură, urmând să fie acordat, anual, pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de cititorii activi din mediul online.

Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1991 şi 2010, a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Taguri articol


12