10.000 de lei, amenda pentru cofetăria-patiserie găsită cu probleme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Protecția Consumatorilor Constanța a decis

10.000 de lei, amenda pentru cofetăria-patiserie găsită cu probleme

Social 20 Februarie 2018 / 14:44 3304 accesări

Oficialii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au anunțat că Patiseria-cofetărie (SC Dumy SRL) din cartierul Tomis Nord a fost amendată cu 10.000 de lei. Potrivit comisarului șef adjunct al CJPC, Horia Constantinescu, amenda a fost pentru practici comerciale înșelătoare: frișcă tip, ciocolată tip, condiții de depozitare, proceduri nesigure, ustensile nepotrivite prestării de servicii, igienă precară. De asemenea, au mai fost aplicate 4 amenzi în valoare de 12500 lei, pentru locația din Palazu Mare. Menționăm că, pentru neregulile depistate, a fost luată și decizia de sistare a activității până la remedierea deficiențelor, și au fost scoase din consum (la locația din Palazu Mare), cantitatea de 288 de kilograme produse. Reamintim că oficiali ai Protecției Consumatorilor din Constanța au întreprins în data de 19 februarie un control la Cofetăria-Patiserie Dumy din cartierul Tomis Nord. Imaginea din unitatea de producție era un dezastru total, ceea ce se poate observa chiar din imagini: ustensile ruginite, vechi, unele din material plastic, ceea ce este interzis în alimentația publică. Ouăle erau neigienizate, cu urme de găinaț, fulgi. Unele preparate finite nu erau etichetate corespunzător, nu se știa compoziția produselor, dacă au sau nu alergeni, potrivit comisarului șef-adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu. În spațiul de depozitare au fost găsite unele produse care urmau să fie aruncate exact la data controlului. De asemenea, au fost găsite unele ingrediente despre care angajații nu știau ce anume reprezintă și de când sunt ambalate în respectivele pungi.

Taguri articol


12