“100.000 de euro – şpaga PDL pentru votul la bugetul pe 2012”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bugetul sărăciei noastre trece prin Parlament… ca gâsca

“100.000 de euro – şpaga PDL pentru votul la bugetul pe 2012”

Eveniment 13 Decembrie 2011 / 00:00 2057 accesări

VOT… PENAL După ce au trecut prin “comiţii şi comitete”, proiectul legii bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe 2012 au ajuns, ieri, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Preşedintele USL, Victor Ponta, a anunţat că Uniunea le va face plângeri penale pentru luare de mită parlamentarilor care primesc 100.000 de euro pentru a vota bugetul pe 2012, precum şi premierului Emil Boc pentru dare de mită: „Orice român care se duce la serviciu şi nu munceşte e sancţionat. Ei primesc 100.000 şpagă. Dacă 100.000 de euro e şpaga pedelistului pentru a se da jos din bancă, înseamnă că este un tarif chiar mai ridicat decât la Cluj, unde era 50.000 de euro ca să se dea jos din bancă şi să voteze”. Ponta a explicat că Guvernul dă bani primăriilor „penale” ale PDL prin fondul de rezervă al Guvernului: “Un miliard de euro care se va duce, altfel, aşa cum s-a dus şi în 2010 şi în 2011, fie către primării penale ale PDL-ului, la Cluj, Braşov, Suceava, sau altfel se vor duce aceşti bani către afacerile de familie ale ministrului Elenea Udrea”. În opinia liderului PSD, proiectul bugetului de stat pe 2012 este construit doar pentru campania electorală a PDL, UDMR şi a “domnilor şi doamnelor cu onoarea pătată”. Liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut că proiectul bugetului aplică \"orbeşte\" reţeta FMI numită austeritate, iar România de astăzi este mai puţin capabilă să înfrunte o criză decât era în 2009.

MAJORAREA DEFICITULUI, LA MUZEU În plen, premierul Boc a arătat că Guvernul este obligat să rămână extrem de prudent în elaborarea bugetului pentru anul viitor, deoarece pericolul ca recesiunea să revină în UE se menţine, politica de majorare iresponsabilă a deficitului urmând să rămână la muzeul de antichităţi. După ce a anunţat cu mândrie “proletară” că nu vor fi tăiate salariile şi pensiile în 2012, el a enunţat zece măsuri pe care Guvernul le va aplica în 2012, printre care şi menţinerea cotei unice de impozitare de 16%. În domeniul fiscal vor fi menţinute cotele reduse de TVA de 5% în construcţii de locuinţe sociale şi 9% pentru medicamente, manuale şcolare, cărţi, ziare, cazare hotelieră. În privinţa investiţiilor în infrastructură, Guvernul a asigurat resursele financiare astfel încât s-a promis că în perioada 2012-2013 se vor finaliza 434 km de autostradă şi 1.800 de kilometri de drumuri naţionale (aici intră, se pare, şi Medgidia-Constanţa, centura ocolitoare Constanţa). În domeniul energiei, Guvernul vizează investiţii pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, finalizarea unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă sau proiectul AGRI. Alte măsuri sunt legate de restructurarea companiilor de stat şi majorarea absorbţiei fondurilor europene. Potrivit calendarului aprobat de Birourile Permanente ale celor două Camere, dezbaterile pe marginea acestui buget chinuit sunt programate în fiecare zi până la ora 21.00, urmând ca proiectele de lege privitoare la bugetul de stat şi la asigurările sociale de stat pe anul 2012 să fie votate joi. La ceas de seară, când Puterea credea că poate să o “pună” de o mică fraudă, dezbaterea bugetului a fost suspendată în Parlament din lipsă de cvorum, după ce liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a cerut apel nominal în momentul în care parlamentarii au început dezbeterea şi votul pe articolele din legea bugetului.



12