100.000 de lei amendă pentru Oil Terminal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

100.000 de lei amendă pentru Oil Terminal

Eveniment 02 Noiembrie 2010 / 00:00 762 accesări

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) - Comisariatul Judeţean Constanţa au amendat societatea Oil Terminal cu 100.000 de lei pentru poluarea cu hidrocarburi produsă în noaptea de sâmbătă. Reamintim că, sâmbătă, la miezul nopţii, locuitorii de pe strada Th. Speranţia, din cartierul constănţean Km 4-5, au descoperit, cu uimire, că strada lor a fost acoperită de mai multe tone de păcură, scurse dintr-o conductă Oil Terminal, avariată de hoţii de motorină. „Poluarea s-a datorat unei tentative de furt de motorină din conductă”, declara, la o zi după producerea poluării, managerul general al Oil Terminal, Silviu I. Wagner. El a adăugat că, în loc să perforeze conducta de motorină, hoţii au găurit conducta de transport păcură. După ce şi-au dat seama de greşeală, au plecat de la faţa locului. Păcura a continuat să curgă, acoperind, în scurt timp, întreaga zonă. „A fost acoperită cu hidrocarburi o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Din fericire, a fost afectată o zonă carosabilă, ceea ce a uşurat efortul de izolare a păcurei şi de curăţare a zonei. Cu ajutorul vidanjelor, am reuşit să curăţăm întreaga zonă, fără să fie afectat vreun localnic”, a mai declarat Silviu I. Wagner. Din păcate, câteva tone de păcură s-au scurs în sistemul de canalizare pluvială al municipiului Constanţa. Produsul petrolier a ajuns în acvatoriul portuar prin dana 84, în zona Comvex, unde Administraţia Portului Constanţa a montat baraje antipoluante.

AGENŢII DE PAZĂ PROTESTEAZĂ. Conducerea Oil Terminal a suportat cheltuielile de depoluare şi plata amenzii, însă acestea vor fi imputate firmei de pază Cameleon Sistems, ai cărei angajaţi ar fi trebuit să asigure paza conductelor cu produs petrolier. „De la începutul acestui an, am avut şase furturi din conducte. Din acest motiv, în urmă cu două săptămâni am trimis o notificare către societatea de pază prin care anunţam că reziliem contractul, începând cu 1 noiembrie, pentru neîndeplinirea sarcinilor”, a declarat Silviu Wagner. După ce au aflat de rezilierea contractului, angajaţii SC Cameleon Sistems au protestat, ieri, în faţa sediului Oil Terminal. „Pe durata colaborării cu firma de pază, am pus la dispoziţia conducerii acesteia un birou în sediul companiei noastre, pentru a-şi desfăşura activitatea. Agenţii de pază au protestat, practic, în faţa sediului firmei de pază, pentru că nu şi-au mai primit salariile de aproximativ două luni”, a declarat managerul Oil Terminal. Reprezentanţii firmei de pază Cameleon Sistems nu au putut fi contactaţi pentru a obţine un punct de vedere referitor la protestul angajaţilor şi la rezilierea contractului.

Taguri articol


12