NEREGULI Peste o mie de agricultori din judeţul Constanţa sunt datori, unii de câţiva ani, la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), după ce au beneficiat pe nedrept de subvenţii de la stat sau de la UE. Chiar dacă cea mai mare parte din debite au mai fost achitate, mulţi dintre fermieri încă mai au datorii. Controalele efectuate, în perioada 2007 - 2012, de inspectorii APIA Constanţa au dus la identificarea unor probleme care i-au pus într-o postură mai mult decât neplăcută pe 1.044 de fermieri. Aceştia au fost obligaţi, din cauza neregulilor constatate, să returneze la bugetul de stat 3.087.565 lei. De altfel, cea mai mare parte din această sumă a fost recuperată. La această dată, APIA Constanţa mai are de redobândit creanţe de 554.007 lei, reprezentând subvenţii europene şi naţionale. „Pe fonduri europene, în ultimii patru ani, am avut 905 dosare întocmite pentru un debit de 1.728.307 lei. Din aceste dosare au mai rămas 110, din care 71 au fost trimise către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală spre recuperare, cinci dosare sunt ale unor firme în insolvenţă, două ale unor societăţi radiate şi două dosare ale unor fermieri decedaţi. Ca şi bani, de recuperat mai avem 294.397 lei”, a declarat directorul executiv al APIA Constanţa, Dan Burlacu. În opinia lui Burlacu, cauzele care au condus la constituirea de sume nejustificate de fermieri pentru cererile pentru subvenţii, depuse în campaniile anterioare, sunt nerespectarea angajamentelor de agromediu potrivit condiţiilor şi termenelor specifice, precum şi neconcordanţele dintre suprafaţa declarată şi cea înregistrată la cadastru sau cea de pe teren.
DEBITORI NAŢIONALI Instituţia mai are de recuperat bani şi de la agricultorii care au primit subvenţii de la bugetul de stat. Potrivit afirmaţiilor directorului APIA Constanţa, 229 fermieri au fost obligaţi să restituie contravaloarea bonurilor valorice primite pentru înfiinţarea culturilor din 2007, însumând 732.776 lei, întrucât nu au respectat condiţiile impuse de Guvern. Printre clauzele cerute se numărau folosirea sămânţei certificate şi asigurarea culturilor. „În prezent, din cei 229 debitori mai sunt 37 de datornici care au un debit de 250.759 lei”, a spus Burlacu. Şi acei producători agricoli care au primit subvenţii pentru motorină au încercat să fraudeze statul. În 2010, APIA Constanţa avea opt creditori cu o datorie de 278.956 lei. Între timp, şapte persoane au returnat sumele necuvenite, aşa că, acum, doar un rău-platnic mai figurează în baza de date a instituţiei, cu suma de 8.851 lei. În ceea ce priveşte sectorul zootehnie, au existat doar doi debitori care au declarat mai multe animale decât aveau în realitate. În acest caz, suma de 347.526 lei a fost recuperată. „În comparaţie cu alte judeţe, nu am avut foarte mulţi debitori şi nici sume mari de recuperat. De altfel, cei mai mulţi fermieri şi-au plătit voluntar datoriile, fără să apelăm la proceduri mai drastice de recuperare a creanţelor”, a afirmat Burlacu. Pentru a evita astfel de cazuri, directorul APIA Constanţa le recomandă fermierilor să se informeze şi să respecte condiţiile impuse de legislaţie.