106 miliarde de dolari, recuperaţi în campania anticorupţie în Arabia Saudită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Incredibil

106 miliarde de dolari, recuperaţi în campania anticorupţie în Arabia Saudită

Externe 31 Ianuarie 2019 / 16:34 2191 accesări

Comisia anticorupţie saudită prezidată de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman şi-a încheiat activitatea. În urma aceste campanii au fost recuperate bunuri în valoare de peste 106 miliarde de dolari, au anunţat miercuri autorităţile saudite, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro. Potrivit unui comunicat al cabinetului regal, regele Salman a luat la cunoştinţă rezultatele anchetei comisiei, care a reuşit să recupereze 'fonduri pentru bugetul public al statului de peste 400 miliarde de riali (106 miliarde de dolari, 93 miliarde de euro) sub formă de bunuri imobiliare, comerciale, acţiuni şi bani lichizi'. Comisia a informat că a convocat '381 de persoane, mai ales ca martori', menţionând că 'aceia care nu au fost inculpaţi pentru corupţie au fost eliberaţi'.

Comunicatul precizează că au fost încheiate înţelegeri cu 87 de suspecţi, în timp ce alţi 57 au fost deferiţi justiţiei, în special pentru implicare în alte dosare. Alţi opt suspecţi care au refuzat să negocieze un acord au fost şi ei deferiţi justiţiei, indică aceeaşi sursă. În prezent, 64 de persoane se mai află în detenţie. Zeci de personalităţi - printre care prinţi, miniştri, oameni de afaceri - au fost reţinute la sfârşitul lui 2017 în cadrul campaniei anticorupţie iniţiate de prinţul moştenitor. Campania a luat sfârşit la fel de brusc cum a început, în noiembrie 2017, în pofida speculaţiilor din comunitatea de afaceri locală privind iminenţa unei noi serii de arestări.

În primele trei luni ale campaniei, numeroşi membri ai elitei economice şi politice a regatului saudit au fost ţinuţi sub arest la hotelul Ritz-Carlton din Riad. Unii au declarat că au fost torturaţi, ceea ce autorităţile au negat. Printre oamenii de afaceri cei mai proeminenţi vizaţi de această campanie s-au numărat prinţul Alwaleed, proprietarul fondului de investiţii Kingdom Holding, şi Waleed al-Ibrahim, care controlează influentul post de televiziune regional MBC. Asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi în octombrie, în incinta consulatului din Istanbul al Arabiei Saudite, a pătat reputaţia prinţului moştenitor în Occident şi a intensificat criticile faţă de situaţia drepturilor omului în regat şi rolul acestuia în războiul din Yemen.



12