Unsprezece fotbalişti spanioli au realizat tripla istorică EURO 2008 - Campionatul Mondial 2010 - EURO 2012, după ce, duminică seară, la Kiev, Spania a învins Italia, scor 4-0. în finala EURO 2012. Şapte dintre aceştia au participat la trei finale. Când legenda echipei Spaniei a început să se scrie la EURO 2008, după finala de la Viena, cu Germania, scor 1-0, portarul şi deja căpitanul Iker Casillas a fost primul care a ridicat trofeul. Alături de el, Fernando Torres (marcatorul golului victoriei), Sergio Ramos, Andres Iniesta, Xavi şi Cesc Fabregas au fost titulari, în timpul partidei intrând şi Xabi Alonso. Aceşti “şapte magnifici” au jucat, doi ani mai târziu, finala Cupa Mondiale din 2010. De această dată Iniesta a marcat în prelungiri contra Olandei, Fabregas şi Torres intrând în cursul meciului. Duminică, la Kiev, şase dintre ei au început titulari, iar Torres a intrat pe parcurs marcând golul de 3-0. Fernando Torres, atacantul echipei Chelsea Londra a marcat în două finale din trei, EURO 2008 şi EURO 2012. David Silva a jucat cele două finale europene, dar nu a participat la finala CM. Alvaro Arbeloa, şi el prezent la cele trei evenimente, nu a jucat decât finala EURO 2012. Pepe Reina şi Raul Albiol completează lista, fără a fi jucat finala. Selecţionerul Vicente Del Bosque are doar dubla Campionatul Mondial 2010 - EURO 2012, deoarece sub conducerea lui Luis Aragones Spania a câştigat al doilea titlu european în 2008, după cel din 1964. Actualul selecţioner al Spaniei, Vicente del Bosque, este primul tehnician din lume care reuşeşte să câştige Cupa Mondială, Campionatul European şi Liga Campionilor. Del Bosque a câştigat EURO 2012, Cupa Mondială din 2010 şi Liga Campionilor de două ori, cu Real Madrid, în 2000 şi 2002.