11 locuinţe oferite locuitorilor din Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

11 locuinţe oferite locuitorilor din Mangalia

Administrație 14 Iunie 2014 / 00:00 762 accesări

Joi au fost înmânate cheile a 11 locuinţe, ai căror beneficiari aşteptau evenimentul de peste zece ani. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a fost cel care a înmânat cheile apartamentelor, fiind vorba despre şase locuinţe ale administraţiei locale pe care instituţia le-a dat spre închiriere, o locuinţă socială şi alte patru tip ANL. Ele au fost eliberate de foştii chiriaşi, în urma verificărilor efectuate de municipalitate, iar noii locatari sunt familii compuse din două şi trei persoane, dar şi tineri necăsătoriţi, locuitori ai Mangaliei care s-au încadrat în condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de o locuinţă. „După verificări riguroase efectuate de reprezentanţii Primăriei, am constatat că foştii beneficiari nu mai îndeplineau condiţiile legale de a ocupa acele locuinţe, fiind nevoiţi să le elibereze. Astfel, am reuşit să facem fericite alte familii din Mangalia, care se aflau pe lista de priorităţi pentru ocuparea unei locuinţe de foarte mulţi ani. Intenţionăm ca anul viitor să oferim tinerilor cu vârste de până la 35 de ani peste 300 de loturi de case“, a declarat Radu Cristian. Amintim că, la începutul anului, Primăria a repartizat şapte locuinţe în blocurile ANL, iar anul trecut au fost oferite 72 locuinţe sociale, ANL şi de închiriere, în condiţiile în care la Primărie sunt înregistrate aproximativ 800 de cereri de locuinţă. În privinţa locuinţelor sociale, edilul a spus că se doreşte ca în zona M.I. Dobrogeanu să se realizeze un cartier modern, după modelul municipiului Constanţa.



12