11 oameni pe loc la alegerile parlamentare din Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

11 oameni pe loc la alegerile parlamentare din Franţa

Externe 25 Mai 2012 / 00:00 424 accesări

După alegerile prezidenţiale, în Franţa a luat startul o nouă campanie: în două tururi, la 10 şi 17 iunie, vor avea loc alegeri pentru Adunarea Naţională, Camera Inferioară a Parlamentului. Forţele de stânga vor să obţină o majoritate decisivă, pentru a putea desfăşura liber reforme, în timp ce forţele de dreapta fac totul pentru ca stânga să nu poată beneficia de această libertate, notează cotidianul rus ”Kommersant”. Cei de stânga deţin, deja, mai multe poziţii importante: Francois Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale şi a format Guvernul. De asemenea, în Senat, Camera Superioară a Parlamentului, socialiştii deţin majoritatea. Însă şi a patra poziţie, Adunarea Naţională, este la fel de importantă. Parlamentul francez înaintează şi adoptă proiecte de lege, însă fără el, Hollande nu poate desfăşura reformele promise. În afară de aceasta, Adunarea Naţională are dreptul să dizolve Guvernul. Este adevărat că şi preşedintele poate dizolva Adunarea Naţională - o dată pe an - iar în istoria Franţei, acest lucru s-a întâmplat de câteva ori: de două ori astfel a procedat Charles de Gaulle, de două ori Francois Mitterand şi o dată Jacques Chirac. Acum, deputaţii împreună cu preşedintele sunt schimbaţi o dată la cinci ani, pentru a reduce riscul confruntării. Parlamentul, ale cărui împuterniciri expiră, a fost ales împreună cu Sarkozy, astfel că majoritate deţin reprezentanţii Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP). La cele 577 de locuri din Palatul Boubon aspiră 6.591 de candidaţi, circa 11 oameni în fiecare circumscripţie. Aceia care vor aduna în primul tur peste 12,5% din voturi, vor trece în al doilea, unde învingătorul este decis prin majoritate.

Forţele de dreapta vor o coexistenţă a preşedintelui de stânga cu un parlament de dreapta, care să poată frâna planurile şefului statului. UMP a pierdut alegerile prezidenţiale, însă în al doilea tur, diferenţa dintre candidaţi a fost minimă. Oamenii care nu au votat pentru niciunul dintre cei doi sunt mai degrabă de dreapta: cei de stânga au votat disciplinat pentru socialistul Hollande, explică ziarul rus. Lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, care în primul tur al alegerilor prezidenţiale a întrunit 17,9% din voturi, le-a cerut adepţilor săi să nu voteze pentru nimeni în al doilea tur. Acum, ea ar dori să-şi dezvolte succesul şi să formeze un grup parlamentar. Din partea partidului său candidează 572 de candidaţi. Liderii UMP resping în continuare posibilitatea unei cooperări cu Frontul Naţional dar fac avansuri membrilor de rând ai acestuia. La rândul său, Frontul Naţional deschide braţele pentru membrii UMP, chiar dacă nu se aşteaptă ca foştii sarkozyşti să treacă de partea sa în detaşamente şi divizii. Forţele de stânga nu au reuşit să adune, pentru actualele alegeri, coaliţia pe care o aveau în alegerile prezidenţiale. Hollandiştii nu au ajuns la un acord cu Frontul de stânga al lui Jean-Luc Melenchon şi cu Verzii. Fără o majoritate socialistă în Parlament, reformele vizate de Hollande riscă să fie blocate. Socialiştii au nevoie de cel puţin 289 de mandate. Ei îi sperie pe francezi cu o iminentă criză politică, ce s-ar suprapune peste cea economică şi socială. Printre candidaţii socialişti sunt 24 de miniştri ai cabinetului în exerciţiu, inclusiv premierul Jean-Marc Ayrault. În urma alegerilor, ei şi-ar putea confirma portofoliile guvernamentale prin împuterniciri parlamentare, dar ar putea pierde şi una, şi alta. Jean-Marc Ayrault i-a atenţionat pe colegii săi că miniştrii care vor pierde alegerile vor trebui să demisioneze. Astfel, o consecinţă indirectă a rezultatelor alegerilor pentru Adunarea Naţională o va constitui schimbarea Guvernului.

Campania electorală a început cu împunsături reciproce. Cei de stânga îl atacă pe Sarkozy, ameninţând să-l aducă în faţa instanţei. Cei de dreapta le impută oponenţilor comportamentul amoral al lui Dominique Strauss-Kahn şi îl iau în derâdere pe noul ministru al Justiţiei, Christiane Taubira, care vrea să suprime procesele împotriva minorilor, dar care deocamdată a devenit o... participantă a unei evadări din închisoare. După un meci amical de baschet între deţinuţi şi gardieni, la care a asistat ministrul Justiţiei, un georgian de 22 de ani, condamnat pentru furt, nu s-a mai întors după gratii.



12