11 victime în urma unui carambol rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

11 victime în urma unui carambol rutier

Eveniment 29 Aprilie 2011 / 00:00 2015 accesări

A AŢIPIT LA VOLAN. Nu mai puţin de 11 persoane au fost rănite ieri dimineaţă, într-un accident rutier produs, ieri, în jurul orelor 05.40, în comuna constănţeană Topraisar. Potrivit anchetatorilor, cetăţeanul ucrainean Iuriy Gidirym, în vârstă de 46 de ani, se deplasa pe Drumul Naţional 38 (Constanţa – Negru Vodă), dinspre localitatea Agigea către oraşul Negru Vodă, la volanul unui autotren marca Volvo. Ajuns în localitatea Topraisar, spun anchetatorii, bărbatul a aţipit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autocar condus regulamentar de Ştefan Radu, în vârstă de 44 de ani, la bordul căruia se aflau 30 de persoane. În urma impactului, tirul a ricoşat într-un microbuz marca Volkswagen, înmatriculat CT 25 YND. „Tirul a apărut dintr-o dată în faţa mea. Nu am mai avut ce să fac. M-a acroşat în partea stângă”, a declarat Ştefan Radu, şoferul autocarului. „Dacă ne lovea frontal autotrenul, era tragedie. Am avut noroc că ne-a izbit din lateral”, a spus Ştefan Chivulescu, şoferul microbuzului.

11 RĂNIŢI. „Am auzit doar o bufnitură şi am văzut negru în faţa ochilor. M-am speriat groaznic”, a povestit unul dintre pasageri. Carambolul rutier s-a soldat cu rănirea a 11 persoane: Isleam Demirel şi Dorel Rizea, pasageri în microbuz, care au suferit răni grave şi alte nouă persoane ce se aflau în autocar, printre care şi un copil în vârstă de 14 ani. La locul coliziunii au sosit cinci ambulanţe şi trei echipaje SMURD, care i-au transportat pe răniţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. “Trei dintre victimele accidentului rutier au rămas internate în Clinica de Chirurgie, după ce au fost supuse unor intervenţii chirurgicale. Celelalte opt persoane rănite au suferit contuzii. Doi dintre pacienţii internaţi în Clinica de Chirurgie, un bărbat şi o femeie, au suferit fracturi costale şi au fost diagnosticaţi cu pneumotorax. Cel de-al treilea pacient a suferit o ruptură de splină”, a declarat dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe cei trei conducători auto cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii continuă cercetările.



12