12 constănţeni au trecut de prima probă la concursurile de intrare în magistratură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

12 constănţeni au trecut de prima probă la concursurile de intrare în magistratură

Justiție 02 Septembrie 2013 / 00:00 680 accesări

În această perioadă, Institutul Naţional de Magistratură (INM) organizează două concursuri de intrare în magistratură. Primul este pentru absolvenţii facultăţilor de Drept, care se luptă să ocupe 200 de locuri pentru auditori de justiţie, jumătate fiind alocate posturilor de judecători şi jumătate posturilor de procurori. La acest concurs s-au înscris 4.000 de candidaţi, însă numai 3.874 dintre aceştia au fost admişi în urma verificării condiţiilor de participare. Conform INM, 138 de constănţeni s-au înscris la Tribunalul Constanţa, aspirând la un post de judecător, şi 27 de constănţeni şi-au depus candidaturile la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în speranţa că vor deveni procurori. În urma susţinerii primei probe eliminatorii tip grilă de verificare a cunoştinţelor juridice la drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal, care a avut loc pe 25 august, numai 388 de candidaţi dintre cei 3.874 au obţinut punctajul minim de 70 de puncte şi vor putea merge mai departe. Dintre cei 165 de constănţeni, nouă au dovedit că au învăţat şi au obţinut cele 70 de puncte necesare pentru a trece la următoarea probă, verificarea raţionamentului logic, care se va desfăşura pe 8 septembrie şi va fi tot eliminatorie. În perioada 20-30 septembrie, candidaţii vor susţine interviul, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 2 octombrie.

TREI DIN 46 Cel de-al doilea concurs este organizat pentru persoanele care au o vechime în specialitatea juridică de cel puţin cinci ani. Conform INM, din 1.258 de candidaţi înscrişi, 31 au fost respinşi, iar 21 s-au retras, restul de 1.206 fiind declaraţi admişi să intre în concurs. Printre norocoşi se numără şi 46 de constănţeni, care se luptă pentru cele zece posturi de magistraţi la Judecătoriile din judeţ puse la bătaie. Pe 25 august, candidaţii au susţinut prima probă din concurs, cea de verificare a cunoştinţelor juridice la drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual. Potrivit rezultatelor publicate de INM, 112 candidaţi au obţinut 70 de puncte, iar dintre constănţeni, numai trei au reuşit să treacă de această probă. Următorul test eliminatoriu, de verificare a raţionamentului logic, va avea loc pe 8 septembrie, iar interviul va fi susţinut în perioada 1-9 octombrie. Rezultatele oficiale vor fi publicate pe 11 octombrie.

Taguri articol


12