12 copii şi opt nepoţi, averea unei familii constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ajutaţi de credinţă

12 copii şi opt nepoţi, averea unei familii constănţene

Social 20 Decembrie 2012 / 00:00 442 accesări

Dacă este să ne luăm după vorba populară potrivit căreia cea mai mare avere a unui om o reprezintă copiii, atunci putem lesne afirma că familia Ciobănaşu, din localitatea constănţeană Valu lui Traian, se numără printre cei mai înstăriţi oameni ai judeţului, fiind binecuvântată cu 12 copii. Însă, atunci când vine vorba de situaţia materială, lucrurile se schimbă drastic. „Din cei 12 copii (patru fete şi opt băieţi), şase sunt deja mari. Din cei mari, trei sunt căsătoriţi şi mi-au dăruit deja opt nepoţi, o parte din ei fiind în grija mea”, povesteşte Elena Ciobănaşu, mama celor 12 copii. Din cauza intervenţiilor chirurgicale suferite, femeia nu mai poate munci, iar cea mai importantă sursă de venit o reprezintă alocaţiile copiilor. „Soţul meu munceşte, dar salariul lui se duce la bancă. Pentru a putea să trecem iarna cu bine, am fost nevoiţi să facem un împrumut, să cumpărăm lemne”, mai spune Elena. Chiar dacă condiţiile de acasă sunt grele, familia Ciobănaşu nu şi-a pierdut niciodată credinţa în Dumnezeu, iar pentru acest lucru au găsit mereu ajutor când au avut nevoie. „Am avut un nepoţel bolnav de astm şi avea nevoie de un tratament pe care noi nu ni-l puteam permite. Dar, cu ajutorul credincioşilor din Valu lui Traian şi nu numai, şi al preotului paroh din localitate, am reuşit să strângem banii necesari. Dacă ai credinţă în Dumnezeu, toate se pot rezolva, că fără El nimic nu se poate face”, a mai spus Elena.

SINGURA FATĂ DE LA SEMINAR Şi nu sunt vorbe în vânt, în condiţiile în care, în ciuda greutăţilor, toţi cei 12 copii fie sunt încă la şcoală, fie au absolvit liceul, sau chiar o facultate. Una din fetele familiei Ciobănaşu, Maria, a fost ajutată chiar de conducerea Arhiepiscopiei Tomisului pentru a-şi putea continua studiile. „Maria a început liceul la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Curtea de Argeş, dar nu aveam bani pentru plata internatului şi nu mai putea continua acolo. Cu sprijinul Înaltpreasfinţitului (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost transferată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Constanţa, în prezent fiind în clasa a X-a”, a mai spus Elena. Potrivit IPS Teodosie, Maria este singura fată din cadrul unităţii de învăţământ aflată sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. „În general, cursurile Seminarului Teologic sunt frecventate de băieţi, dar nu puteam să nu o ajutăm pe Maria să-şi continue studiile. Sunt o familie deosebită şi ne bucurăm să-i avem alături de noi”, a spus Arhiepiscopul Tomisului. Ieri, la Palatul Arhiepiscopiei, Elena Ciobănaşu împreună cu o parte din copiii şi nepoţii ei au venit pentru a-i colinda pe cei care au ajutat-o de atâtea ori, fără să ceară nimic în schimb. În ceea ce priveşte darul de Crăciun, pentru acest an femeia îşi doreşte să aibă ce le pune celor mici pe masă, pentru a simţi că este sărbătoare şi în casa lor.

Taguri articol


12