Astăzi se împlinesc 120 de ani de la moartea ultimului mare poet romantic din literatura europeană, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889). Supranumit „luceafărul poeziei româneşti”, prozator şi jurnalist, Mihai Eminescu este considerat de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română. Realizată în numai 17 ani, opera lui Mihai Eminescu este cea mai vastă creaţie literară română, cuprinzînd o mare varietate de genuri: poezie, proză, teatru, eseuri filozofice, publicistică, traduceri şi culegeri de folclor. Ediţia de „Opere” - începută de criticul şi istoricul literar Perpessicius - cuprinde nouă volume complete ale creaţiei eminesciene, adunată în 10.000 de pagini. Printre speciile lirice cultivate de poet se numără: idila (Dorinţa, Lacul, Sara pe deal), egloga (Floare albastră), satira (Junii corupţi, Scrisorile, Criticilor mei), epistola (Scrisorile), elegia (Revedere, Mai am un singur dor), glosa (Glossa), poemul (Călin, file din poveste, Luceafărul, Memento mori), doina (Ce te legeni..., Doina). Universul motivelor eminesciene este alcătuit din timp şi spaţiu naţional, pădure, mare, doină, vis, melancolie. În valorificarea creatoare a folclorului naţional, Eminescu este purtat de o efervescenţă lirică fără asemănare, începînd cu „Făt-Frumos din lacrimă\" şi ajungînd la „Revedere\" iar mai apoi, la neasemuita poveste de dragoste din „Călin (file din poveste)\" şi „Luceafărul\". Incursiunile filozofice ale lui Eminescu susţin coordonatele complexităţii poeziei sale. Abordînd atîtea probleme fundamentale ce ţin de viaţă şi moarte, natură şi iubire, geneză şi sfîrşitul lumii sau civilizaţii, poetul subliniază zbaterile şi nefericirile omului de geniu, într-o societate total străină de el.