Puţini dintre noi au citit despre viaţa celebrului Ion Creangă. Vă prezentăm, în continuare, momentele importante din parcursul existenţial al acestuia, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la moartea marelui povestitor.

Gigantul clasic al literaturii române s-a născut la 10 iunie 1839/1 martie 1837 în satul Humulești, din județul Neamț. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala Catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, pleacă la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața de la țară, după cum mărturisește în ''Amintiri'': ''Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire''.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica ''Patruzeci de sfinți'' din Iași, devenind diacon (26 decembrie 1859). La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin. În 1864, Creangă intră la Școala Normală Vasiliană de la ''Trei Ierarhi'', unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător, apoi, din al doilea an de studii, 1865, institutor.

În 1859 este hirotonisit diacon la biserica ''Sfânta Treime'' din Iași, după ce absolvă cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855. După conflictul cu autoritățile bisericești a fost suspendat de Mitropolie din funcția de diacon, în 1871, iar în 1872 a fost suspendat și din învățământ, fiind nevoit să deschidă un debit de tutun în Iași. În învățământ este reprimit în 1874, anul următor fiind unul hotărâtor în viața lui Ion Creangă: îl cunoaște pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ''Junimii''. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

OPERA

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alți colegi, publică manuale pentru clasele primare, în paginile cărora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediția din 1874 (''Inul și cămeșa'', ''Poveste'', ''Păcală'', ''Acul și barosul'', „Ursul păcălit de vulpe'' etc.). Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ''Soacra cu trei nurori'' (1875), în revista ''Convorbiri literare'', după citirea povestirii într-o ședință a ''Junimii''. Au urmat apoi povestirile și nuvelele ''Capra cu trei iezi'', ''Punguța cu doi bani'', ''Dănilă Prepeleac'', ''Povestea porcului'', ''Moș Nechifor Coțcariul'' (1877), ''Povestea lui Harap-Alb'', ''Fata babei și fata moșneagului'', ''Ivan Turbincă'', ''Povestea unui om leneș'', ''Popa Duhu'', ''Cinci pâini'' ș.a., până în 1878 fiindu-i publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul ''Junimii''.

În primul volum postum sunt publicate poveștile. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii de la sat, ele au un farmec deosebit, au expresii, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în ''Ivan Turbincă''. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În "Cinci pâini" descoperim o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește "ciorogari, porecliți și apărători".

Scrise în aceeași perioadă cu celelalte, ''Moș Ion Roată'', ''Moș Ion Roată și Vodă Cuza'' etc. au apărut în alte publicații. Opera sa capitală, ''Amintiri din copilărie'' — considerată ''primul roman al copilăriei țărănești'' din literatura română—, apare în aceeași revistă. Primele două părți în 1881, iar a treia în 1882, partea a patra a ''Amintirilor'' (1888), citită de autor în cadrul Cercului Literar fondat de Neculai Beldiceanu, este publicată postum în ''Scrierile lui Ion Creangă'', II, 1892.

Ion Creangă zugrăvește în poveștile sale o umanitate echilibrată, lipsită de teroare și mister, adică familiară omului simplu, personajele negative sunt întotdeauna înfrânte, iar cele pozitive nu sunt capabile de gesturi totalitare, care să strice ceva din rânduiala firii. ''Amintiri din copilărie'' reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate opere ale literaturii române.

George Călinescu a avut revelația de a descoperi nuvela românească însăși (când se oprește la nuvela lui Creangă din 1877), iar în ''Amintiri'' o speță anume de roman, având sentimentul că proza cultă românească se naște din nou cu Creangă, ea este universală, fără să imite universalitatea. ''Poveștile, scrise într-un stil deloc spontan, în ciuda simplității de expresie, seamănă mai mult cu cele universale, ca motive și tipuri, și nu cu cele românești, fiind totodată creații originale puternice, culte'', spunea Călinescu. Între 1883-1889, în aceeași perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăvește și începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferință, moare, la Iași. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

BOJDEUCA LUI ION CREANGĂ

La Iași se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iași. Căsuța l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia. Humuleșteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârșitul vieții. Toate ''Poveștile'' și ''Amintirile din copilărie'' au fost scrise în căsuța botezată de scriitor bojdeucă. În vara și toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.

Clădirea care adăpostește expoziția documentară referitoare la viața și opera lui Creangă, biblioteca, precum și amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 și inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.