125 de comisari picaţi ai Gărzii Financiare s-au îmbolnăvit în aceeaşi zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fug de disponibilizare

125 de comisari picaţi ai Gărzii Financiare s-au îmbolnăvit în aceeaşi zi

Eveniment 23 Iulie 2011 / 00:00 840 accesări

Aproape un sfert dintre comisarii Gărzii Financiare care au fost testaţi recent au picat şi vor „pleca acasă”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar. Mai exact, 329 (24%) dintre cei 1.375 de angajaţi care au luat parte la testarea profesională vor rămâne fără un loc de muncă. Interesant este că unii dintre ei au încercat orice ca să nu rămână fără slujbă, inspiraţi probabil de „succesul” vameşilor anchetaţi, care nu pot fi disponibilizaţi până la încheierea proceselor. „125 de persoane au intrat vineri în concediu de boală, imediat ce au aflat că vor fi disponibilizaţi. Vom sesiza Ministerul Sănătăţii şi Casa de Sănătate, ca să vedem dacă sunt într-adevăr bolnavi. Acum, fiind în concediu medical, nu pot fi daţi afară. În schimb, când se vor întoarce din concediu, vor primi decizia de eliberare din funcţie şi încă ceva... probabil o citaţie de la Parchet”, a mai spus Sorin Blejnar. La Constanţa, doar 16 din 45 de comisari ai Gărzii au trecut de testele orale, între cei picaţi numărându-se chiar şi fostul şef al instituţiei, Cornel Garimovici.



12