Ieri, Google şi-a modificat logo-ul, pentru a marca împlinirea a 127 de ani de la naşterea savantului danez Niels Bohr. Noul logo al Google prezintă modelul atomic al lui Niels Bohr şi formula acestuia.

Niels Bohr (7 octombrie 1885 - 18 noiembrie 1962) a fost unul dintre cei mai de seamă fizicieni ai lumii, implicarea sa în înţelegerea structurii atomice şi a mecanicii cuantice aducându-i, în 1922, premiul Nobel pentru Fizică. A fost profesor de fizică şi directorul Institutului de Fizică Teoretică din Copenhaga. Fizicianul a fost autorul modelului atomic care îi poartă numele, a adaptat teoria cuantică la studiul structurii atomice şi s-a preocupat de cercetări de fizică nucleară. În fizica atomică, modelul Bohr, prezentat de fizician în 1913, descrie atomul drept un mic nucleu încărcat cu sarcină pozitivă, înconjurat de electroni cu sarcină negativă, care circulă pe orbite în jurul acestuia, asemănător ca structură cu Sistemul Solar dar cu forţe electrostatice ce asigură mai degrabă atracţia decât gravitaţia. Această descoperire a venit ca o îmbunătăţire a modelului cubic din 1902, a modelului Saturnian din 1904 şi a modelului Rutherford din 1911. Din moment ce modelul atomic al lui Bohr a fost considerat o modificare în fizica cuantică a modelului Rutherford, mulţi fizicieni l-au numit modelul Rutherford-Bohr. În 1920, Niels Bohr a făcut şi propria descriere a tabloului periodic al elementelor.

Între anii 1920 şi 1924, fizicienii Albert Einstein şi Niels Bohr, după o primă întâlnire la Berlin, deveniseră prieteni, în sensul că îşi cunoşteau şi îşi admirau reciproc ideile. În 1924, Niel Bohr, într-un articol redactat împreună cu A. Kramers şi J.C. Slater, afirmă că, în cazul unui proces fizic individual cuantic, nu se poate vorbi despre evidenţă experimentală asupra conservării energiei, impulsului şi cauzalităţii. Un asemenea punct de vedere, evident în contradicţie cu viziunea clasică a fizicii, generează, pentru prima dată, un conflict deschis între Einstein şi Bohr. Acesta din urmă a afirmat că natura, aşa cum se manifestă ea, nu are o singură formă de prezentare, ci mai multe, fiecare dintre ele spunând câte ceva, fiecare dintre ele fiind complementară cu celelalte aspecte. Aşa cum întregul unui om nu poate fi perceput fără a ţine cont de toate componentele anatomice (cap, mâini, picioare, trunchi etc.), la fel şi tabloul naturii nu poate fi înţeles decât acceptând că toate formele ei particulare de prezentare fac parte simultan dintr-un întreg. Importanţa filosofică a acestui mod de a accepta şi înţelege natura a făcut ca aceste afirmaţii să fie recunoscute în fizică sub numele de Principiul Complementarităţii. Celebra formulare succintă a acestui principiu, dată de Niels Bohr, a fost ” Contrariile nu sunt opuse, ci complementare”.

În 1936, teoria fisiunii izotopului de uraniu, propusă pe baza unor experimente realizate în laboratorul lui Bohr de colegul acestuia, O.R. Frish, a fost probată plecând de la identificarea unor produse de dezintegrare aparţinând lui Otto Hahn şi Fritz Strassman. Când Frish a realizat experimentul, Bohr se afla într-o călătorie în SUA şi a aflat de rezultatele cercetării la revenirea în ţară. Imediat a pus bazele teoriei conform căreia izotopii de uraniu 235 erau fisionabili (instabili), în timp ce izotopii U238 erau stabili. Înţelegerea fragmentelor fisionabile instabile a dat imediat naştere ideii folosirii unei reacţii în lanţ pentru obţinerea unei mari cantităţi de energie. Această descoperire va fi vitală pentru dezvoltarea ulterioară a bombei atomice. Fiul lui Niels Bohr, Aage Niels Bohr, a primit premiul Nobel în 1975, pentru cercetările sale, iar fratele celebrului fizician, Harald Bohr, a fost un cunoscut matematician.