Analize efectuate într-un laborator specializat din Franţa asupra unor eşantioane aduse de jurnalişti ai cotidianului „Le Monde” după un atac de la mijlocul lunii aprilie, la periferia Damascului, au relevat 13 cazuri de contaminare cu gaz sarin, a anunţat, vineri, publicaţia. Jurnaliştii au adus 21 de eşantioane, care au fost analizate într-un laborator al Direcţiei Generale de Armament din cadrul Ministerului francez al Apărării. „Şapte eşantioane s-au dovedit imposibil de analizat sau negative. 14 eşantioane vizând 13 victime au fost pozitive, punând în evidenţă prezenţa sarinului în urină (opt cazuri), păr (două cazuri), îmbrăcăminte (trei cazuri) şi sânge pentru una dintre victimele testate deja pozitiv”, a scris publicaţia. „Această analiză confirmă rezultatele anunţate la 4 iunie de ministrul francez de Externe, Laurent Fabius”, subliniază cotidianul.
La 4 iunie, Franţa a acuzat regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat, cel puţin o dată, gazul sarin în Siria. Zece zile mai târziu, Casa Albă a acuzat regimul sirian că a utilizat gaz sarin împotriva rebelilor. Occidentalii afirmă că nu au nicio probă, până în prezent, cu privire la utilizarea armelor chimice de către opozanţii sirieni, aşa cum susţine Damascul. O echipă de experţi ONU, condusă de suedezul Ake Sellstrom, aşteaptă de trei luni aprobarea autorităţilor siriene pentru a ancheta la faţa locului toate cazurile suspecte de utilizare a acestor arme. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut în repetate rânduri acces liber pe teritoriul sirian pentru anchetatorii săi. În pofida acuzaţiilor occidentale, ONU afirmă că doar această misiune de anchetă va putea aduce probe de necombătut de la faţa locului. Preşedintele Comisiei de Anchetă ONU privind Siria, Paulo Pinheiro, a reafirmat săptămâna trecută că nu poate spune cu certitudine dacă au fost utilizate arme chimice în Siria.
TORTURAŢI PÂNĂ LA MOARTE Cadavrele a 16 bărbaţi torturaţi până la moarte de forţele de securitate siriene au fost predate familiilor lor, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Violenţele s-au petrecut la Harasta, în apropiere de Damasc, unul dintre fiefurile rebelilor, care au fost supuse unor presiuni intense din partea armatei, în cursul ultimelor săptămâni. Zeci de mii de persoane ar fi deţinute în închisorile siriene, iar organizaţiile pentru drepturile omului acuză regimul al-Assad că torturează sistematic deţinuţii. Data morţii celor 16 locuitori din Harasta este necunoscută, dar OSDO a afirmat că informaţiile privind decesul lor au apărut după ce cadavrele au fost predate familiilor de către un spital din Damasc. OSDO a anunţat, de asemenea, vineri, moartea a cinci locuitori din Karak, oraş situat în provincia Daraa, sub bombardamentele armatei. Peste 100.000 de persoane au fost ucise în Siria, în cursul războiului în care se confruntă, de 27 de luni, regimul şi insurgenţii sirieni.